Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași, care deservește toată regiunea Moldovei și care nu a mai fost reabilitat de când a fost inaugurat, în 1970, va fi modernizat complet în urma unei investiții de aproximativ 19 milioane de euro, banii urmând a fi asigurați de Consiliul Județean și de Ministerul Sănătății.
Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a declarat, luni, într-o conferință de presă organizată la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași, că unitatea medicală, unica de acest gen din Moldova, va fi complet modernizată, investiția, care se ridică la aproximativ 19 milioane de euro, urmând a se derula în următorii patru ani, potrivit Mediafax.
"Va fi o reabilitare generală, practic, vom avea un spital nou. Vom întocmi un protocol între Consiliul Județean și Ministerul Sănătății, prin care vom stabili contribuția financiară a fiecărei părți. Am discutat deja cu ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, am căzut de acord, urmează doar să decidem câți bani alocă CJ-ul și care este contribuția Ministerului Sănătății", a afirmat șeful CJ Iași, Cristian Adomniței, potrivit Mediafax.
El a spus că unitatea medicală se află în subordinea Consiliului Județean, însă Spitalul de Copii din Iași deservește pacienți din întreaga regiune a Moldovei, astfel că doar o parte din bani vor fi alocați de către CJ Iași.
La rândul său, managerul Spitalului de Copii "Sfânta Maria", medicul Radu Terinte, a spus că licitația pentru desemnarea firmei care va executa lucrările va fi inițiată anul acesta și că speră ca, la începutul anului 2016, constructorul să înceapă lucrul.