Actual· 2 min citire

Spania dă în clocot. Demonstrație uriașă anti-independența Cataloniei la Madrid

Spania dă în clocot. Demonstrație uriașă anti-independența Cataloniei la Madrid

Spania dă în clocot. Demonstrație uriașă anti-independența Cataloniei la Madrid

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 oct. 2017, 14:13

Ample demonstrații de protest împotriva tentativei Cataloniei de rupere de Spania au loc, sâmbătă după-amiaza, la Madrid și în alte orașe din Peninsula iberică, transmite BBC News.

Zeci de mii de manifestanți au ieșit pe străzile Madridului pentru a susține unitatea Spaniei și a se opune autonomiei regiunii catalane. Mii de oameni sunt în Plaza de Colón din centrul Capitalei spaniole.

Separatismul catalan a trezit la viață și mișcările naționaliste din Spania, care intraseră la hibernare, potrivit NYTimes. Deși naționalismul tradițional era asociat cu generalul Franco, la începutul secolului 21 mișcarea naționalistă se întoarce, cu toate pericolele ei, notează cotidianul american.

Guvernul spaniol vine cu o propunere-surpriză pentru Catalonia

Guvernul spaniol le cere liderilor separatiști din Catalonia să dizolve parlamentul local și să convoace alegeri anticipate. Este un nou pas spre dezamorsarea crizei și a conflictului dintre cea mai bogată regiune a Spaniei și guvernul central de la Madrid. La Barcelona, însă, apelul Madridului nu are ecou.

„Ar fi bine să începem să închidem plaga, trecând prin Parlamentul Cataloniei (...), prin intermediul alegerilor regionale", a spus Inigo Mendez de Vigo, un purtător de cuvânt al Guvernului, într-o conferință de presă organizată la finalul unei ședințe a Consiliului de Miniștri.

Catalanii nici nu vor să audă, însă. Mai mulți oficiali au declarat pentru cotidianul El Mundo că deja lucrează la textul Declarației de Independență, care ar urma să fie citit marți, în parlamentul regional, de șeful executivului, potrivit digi24.ro. Ieri, Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat ședința parlamentului regional din Catalonia, programată pentru săptămâna viitoare, pentru a împiedica anunțata proclamare unilaterală a independenței.

Liderii separatiști din Catalonia vor ruperea de Spania și o justitifică prin rezultatul votului de duminică. Atunci, potrivit Barcelonei, 90 la sută dintre votanți au ales independența. Referendumul a fost, însă, declarat ilegal și de Madrid, și de Comisia Europeană.

Reprezentantul Guvernului spaniol în Catalonia Enric Millo a prezentat scuze catalanilor răniți de poliție în violențele care au vizat oprirea referendumului.

Miting la Madrid
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News