Sorin Grindeanu, primul dintre cei trei premieri puși în fruntea guvernelor PSD de după 2016, spune că și-ar fi dorit să ducă la capăt mandatul, pentru că "mai aveam foarte multe lucruri de făcut"
"Ar fi o ipocrizie din partea mea să spun că nu mi-aș fi dorit să-mi duc mandatul până la capăt, pentru că mai aveam foarte multe lucruri de făcut, dar nu trăiesc din regrete," a declarat fostul premier, într-un interviu pentru Agerpres.
„Regret faptul că pe vremea când eram prim-ministru semnam mai puține hârtii față de ceea ce se întâmplă acum, și nu glumesc, a mai spus actualul președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Întrebat dacă ar mai accepta vreodată funcția de prim-ministru, Grindeanu a subliniat că nu i-a fost ușor să ia decizia de a ieși din politică, atunci când a acceptat funcția de președinte ale ANCOM, dar că se află într-o etapă care îi place foarte mult. „Nu vreau să pară la modul evident că evit întrebarea dumneavoastră, dar eu cred că, în această etapă, ceea ce fac aici, dincolo de faptul că îmi place foarte mult, e ceea ce mă preocupă la modul foarte serios. În acest moment, funcția de la ANCOM a însemnat, odată cu acceptarea acesteia, să ies din politică, ceea ce am și făcut. Nu mi-a fost ușor, pentru că am fost mulți ani membru al unui partid politic, dar în momentul în care am luat această decizie, am luat-o", a precizat șeful ANCOM.
Sorin Grindeanu a ocupat funcția de prim-ministru al României în perioada ianuarie – iunie 2017. Guvernul condus de el a adoptat în ianuarie 2017 măsura controversată de a amnistia anumite fapte penale, decizie ce a declanșat uriașe proteste de stradă. Sorin Grindeanu a fost și singurul șef de guvern post-decembrist debarcat prin moțiune înițiată de propriul partid, PSD, ca urmare a refuzului său de a se retrage.
În toamna lui 2017, Grindeanu a fost "reevaluat" de Liviu Dragnea, care declara că la momentul debarcării din fruntea guvernului acesta "a fost manevrat și poate va spune ce a fost atunci, poate va dori să se elibereze (…) Am avut o discuție cu Sorin Grindeanu. Prima dată mi-a spus Mihai Tudose (...) că Sorin Grindeanu ar fi bine să fie recuperat și am decis că ar fi bine să găsim un loc în care să presteze, pentru că este un om bun, un om experimentat”, a declarat Dragnea la un post TV. În urma acestei reevalurări, fostul premier a primit șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații