În cuvântarea sa de acum mai bine de 60 de ani, Arsenie Boca îndemna la rugăciune și la ascultare, iar moartea să nu îi înspăimânte pe oameni. El spunea că aceasta trebuie văzută ca o înviere, nicidecum ca o năpastă.
“Aceasta se petrece în viață prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastra cea de fiecare zi - cât abia de rămân zile neumbrite de tristețe - și desăvârșit se biruie prin moarte. Asa se restabilește temelia cea străveche. Prin moartea pe cruce trupul se purifică și ajunge expresie și mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului - Om, înviat. Tot așa și noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curățească viata de întinăciune, arată wowbiz.ro.
El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viață pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neștiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut așa; nici noi să nu facem. S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce. Toata viața lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit și biruința cea mai mare: Învierea sau omorârea morții. Căci Iisus o biruise în viață; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o și pentru toți oamenii, de la începutul până la sfârșitul lumii.
Cu Învierea lui Iisus avem chezășia că vom învia și noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate. Altă mărturie a veșniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni. Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluiește obișnuitul în care dormim, și poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fară această credință, viata noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorata și neliniștită.
Creștinismul se întemeiază și dăinuiește pe Întemeietorul său: pe Învierea Lui din morți, ultimul cuvânt. Noi suntem care de obicei cădem din creștinism, iar nu creștinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat Învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creștinism ni se pare că a căzut crestinismul, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi”, a predicat părintele Arsenie Boca în 1949.