Actual· 1 min citire

Situație critică în secțiile ATI. Bolnavii COVID se sufocă lângă paturile cu oxigen ocupate

Sectie ATI Covid

Sectie ATI Covid

Publicat24 mar. 2021, 08:25
Actualizat24 mar. 2021, 09:42

Situație critică în secțiile ATI Covid din țară, din cauza numărului tot mai mare de bolnavi în stare gravă care au nevoie de paturi cu oxigen. La Iași, Suceva sau Craiova, mai mulți pacienți cu forme severe așteaptă eliberarea unui pat la ATI. La Timișoara, creșterea continuă a cazurilor, în ciuda carantinei, pune presiune pe secții.

La secția ATI din Iași, de exemplu, este o situație cu care medicii și personalul nu s-au mai confruntat de la debutul pandemiei, ce amintește mai degrabă de dramele cumplite din nordul Italiei, de acum un an, potrivit Ziarul de Iași.

Pacienți COVID-19 în stare critică sunt tratați în urgență la UPU a Spitalului "Sfântul Spiridon", loc neadecvat pentru ei, deoarece nu mai există niciun loc liber în secțiile ATI destinate celor pozitivi.

Cu pacienți în așteptare zilnic și secția de Terapie Intensivă Covid plină de câteva săptămâni, Spitalul Județean de Urgență din Craiova nu mai face față internărilor persoanelor infectate cu Sars-Cov2 care au nevoie de ATI.

Și în județul Gorj este o situație critică. În niciuna dintre cele 27 unități COVID nu mai sunt locuri, iar pacienții în stare gravă sunt transferați în alte județe, unde mai sunt găsite paturi disponibile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News