Sinucidere la Spitalul Municipal Roman

Sinucidere la Spitalul Municipal Roman
O femeie a murit în această dimineață după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Municipal Roman, scrie realitateadeneamt.net.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către cadrele medicale cu privire la faptul că o femeie s-a aruncat în gol de la etajul al II-lea al secției unde era internată.
”Din păcate, în urma impactului cu solul a intervenit decesul”, a afirmat acesta.
Polițiștii criminaliști și de investigații criminale care au efectuat cercetarea la fața locului au stabilit ca este vorba despre o femeie de 54 de ani, din Iași.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
”În cauza cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările care au condus la decesul persoanei respective”,a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.
Potrivit managerului Spitalului Municipal de Urgență Roman, este vorba despre o femeie în vârstă de 54 de ani, din localitatea Podu Iloaiei (Iași), iar incidentul a avut loc în jurul orei 8:00.
Femeia a fost internată în Secția de Chirurgie, venită în Urgențe sâmbătă, 6 aprilie, cu o sângerare la nivelul anusului iliac stâng.
Fusese operată, la Iași, în urmă cu doi ani pentru un cancer de colon. Avea și ciroză hepatică, trombocitopenie secundară, cu anemie post hemoragică acută, iar în timpul zilei de ieri a instalat un sindrom de sevraj etanolic, fiind consumatoare cronică.
”A fost văzută, aseară, de un psihiatru care i-a recomandat medicație, a fost monitorizată dar dimineață, într-un moment în care infirmiera făcea curățenie, s-a dat jos din pat după care s-a aruncat de la geam”, a declarat Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman
Citește și:
- 13:43 - Nava care ar fi fost vizată de o dronă ucraineană nu se află pe nicio listă de sancțiuni. Comunicat KMG – Rompetrol
- 13:23 - Cine apără platformele de gaze ale României? Experții avertizează: gol critic de securitate în Marea Neagră
- 13:03 - Ședință de criză la Constanța, după explozia dronei. Președintele Nicușor Dan așteaptă explicații - LIVE TEXT
- 12:43 - Potop în Pantelimon, după alerta cod portocaliu de fenomene extreme - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














