Simulare Evaluare Națională. Elevii de clasa a VIII-a aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile în limba maternă vor susține miercuri proba la limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Simulare Evaluare Națională. Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.
Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, scrie agerpres.ro.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Simulare Evaluare Națională. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Simulare Evaluare Națională. MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susține la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.