Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open și locul 1 WTA, după un supermeci cu Wozniacki

Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open și locul 1 WTA, după un supermeci cu Wozniacki
Simona Halep (26 de ani) a luptat fantastic, dar a fost învinsă de Caroline Wozniacki (27 de ani) în finala de la Australian Open, după un meci dramatic, în trei seturi, 6-7 (2), 6-3, 4-6. Pentru Simona Halep este cea de-a treia finală de Grand Slam pierdută, după cele două de la Roland Garros, din 2014 și 2017. Meciul Halep - Wozniacki a fost LIVE TEXT, pe realitatea.net.
Partida a durat două ore și 53 de minute.
În urma acestui eșec, Simona Halep a pierdut și locul 1 WTA, care va fi ocupat chiar de Caroline Wozniacki. Clasamentul oficial, actualizat, va fi dat publicității luni, 29 ianuarie.
Partida dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki a fost foarte disputată. Cu toate că a început mai greu meciul, Halep a echilibrat lupta pe parcurs. Wozniacki a câștigat primul set în tie break, Halep l-a luat pe al doilea, deși a acuzat probleme medicale. "Decisivul" i-a revenit sportivei daneze, dar Simona Halep a luptat extraordinar, până la final.
FINAL Simona Halep - Caroline Wozniacki
Seturi: 1-2 (6-7[2], 6-3, 4-6)
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Al treilea set a început cu un game adjudecat de Caroline Wozniacki, care și-a câștigat seviciul. În game-ul secund, după un punct luat de Wozniacki, Halep s-a enervat și a lovit cu racheta suprafața de joc. Daneza avea avantaj în acel moment, iar imediat după gestul Simonei, Wozniacki a făcut 2-0. Sportiva noastră a reușit să câștige apoi primul său game din setul decisiv. Imediat, daneza a câștigat pe serviciul lui Halep (3-1), apoi constănțeanca a recuperat break-ul (3-2 pentru Wozniacki), după care a egalat scorul (3-3). Simona Halep joacă senzațional și face 4-3. În urma unui game lung, la cel mai înalt nivel, Wozniacki face 4-4. Imediat, daneza duce scorul la 5-4. Wozniacki a câștigat apoi și game-ul următor, și, implicit, finala. Al treilea set a durat o oră și 12 minute.
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Al doilea set a început bine pentru Simona Halep, care și-a câșigat serviciul. Daneza a răspuns imediat, egalând scorul (1-1). După cel mai lung game de până acum, cu schimburi de mingi senzaționale, Halep a făcut 2-1. Wozniacki a revenit, 2-2. Apoi, Halep a făcut 3-2. Simona Halep acuză acum probleme medicale! Sportiva noastră a solicitat un time out medical, pentru intervenția fizioterapeutului. I s-a luat inclusiv tensiunea, apoi jocul s-a reluat. Wozniacki a egalat, 3-3, apoi Halep a făcut 4-3. Constănțeanca acuză probleme la piciorul stâng, dar reușește să facă un break: 5-3. Ce meci! Simona Halep luptă fabulos, în ciuda problemelor medicale și câștigă și următorul game și, implicit, setul (6-3)! Al doilea set a durat 49 de minute.

LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Primul set a început slab pentru Simona Halep, care a pierdut primul game, pe serviciul lui Wozniacki. Sportiva noastră a pierdut apoi și pe propriul serviciu, iar Wozniacki a făcut 2-0. Halep continuă să nu se regăsească, daneza duce scorul la 3-0. Sportiva noastră a comis trei greșeli neforțate până acum, Wozniacki a comis două. Game-ul 4 este primul câștigat de constănțeancă, la 0, iar scorul este acum 3-1 pentru daneză. Wozniacki a făcut, însă, imediat 4-1. Halep - 6 erori neforțate până acum, Wozniacki - 2. Sportiva noastră a reușit apoi să câștige game-ul 6, tot la 0, și să reducă din diferență (4-2 pentru Wozniacki). Daneza nu îi lasă apoi nicio șansă lui Halep și face 5-2. Halep își câștigă apoi serviciul și reduce din diferență: 5-3 pentru Wozniacki. Sportiva noastră pare să își revină, face un break și scorul devine 5-4 pentru daneză. După un game excelent, Simona Halep egalează scorul la 5. Halep a câștigat ultimele 3 game-uri ale primului set și a revenit fantastic de la 2-5. Daneza a făcut apoi 6-5, dar Halep a câștigat imediat și scorul a devenit 6-6. După un tie break disputat, daneza a reușit să câștige primul set, 7-6 (2). Primul set a durat 52 de minute.

--------------------------------------------------
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Ultimul antrenament pentru Halep înaintea finalei
Organizatorii turneului de la Melbourne au postat în această dimineață imagini de la ultimul antrenament al Simonei Halep înainte de startul meciului cu Wozniacki.
Sportiva noastră s-a antrenat pe un teren din incinta complexului de la Melbourne alături de Darren Cahill, a scris gsp.ro. Simona Halep a fost extrem de concentrată, efectuând sub ochii australianului ultima încălzire înainte de meciul cu Wozniacki.
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Strategia lui Wozniacki, dezvăluită cu 60 de minute înaintea finalei
Experții australieni au făcut o ultimă analiză, cu doar o oră înaintea finalei Australian Open. Craig O'Shannessy, analist al turneului de la Antipozi, a explicat jocul lui Caroline Wozniacki. "Totul e clar. Va pune toate mingile în teren și o va lăsa pe Halep să se autodistrugă", a spus el, conform gsp.ro.
Australianul consideră însă că strategia nu va da roade și o vede favorită pe sportiva noastră. "Halep e altă jucătoare. Nu mai cedează în momentele cheie, nu se va autodistruge".
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | VIDEO de la una dintre precedentele partide Halep - Wozniacki
WTA a publicat imagini de la o confruntare din 2017, dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki.
Cele două s-au mai întâlnit de șase ori până acum, daneza conducând cu scorul de 4-2, cu trei victorii în ultimele trei partide jucate, două în 2017.
Supermeciul Simona Halep - Caroline Wozniacki începe la 10:30, LIVE TEXT pe realitatea.net.
Cotele pentru finala Simona Halep - Caroline Wozniacki sunt urmatoarele:
Simona Halep - 1.70
Caroline Wozniacki - 2.25
Alte pariuri pentru finala Halep - Wozniacki
Scor corect
2-0 pentru Halep la seturi - 2.50
2-0 pentru Wozniacki la seturi - 3.60
2-1 pentru Halep - 3.80
2-1 pentru Wozniacki - 4.50
Total seturi
2 seturi - 1.60
3 seturi - 2.20
Simona Halep a trecut printr-unul dintre cele mai grele momente din carieră la Openul francez din 2017. Atunci, ea a pierdut finala de la Roland Garros în fața Jelenei Ostapenko, la capătul unui meci pe care a fost foarte aproape să îl câștige. Darren Cahill a dezvăluit momentele foarte dificile prin care a trecut constănțeanca de 26 de ani la acel moment.
"A plâns nopți întregi timp de câteva luni, ținând cont de faptul că a fost atât de aproape și a jucat atât de bine, pentru ca apoi să scape trofeul printre degete.
Însă o felicit pentru că, dupa toate loviturile încasate în stomac, a fost capabilă să revină, să câștige și să facă ceea ce face. Asta arată o tărie interioară remarcabilă", a spus Cahill, în presa americană.
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Cât au costat biletele la supermeciul Halep - Wozniacki. Toate au fost epuizate în timp record
Rod Laver Arena are o capacitate de 14,820 de locuri și va fi plină la ora finalei dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki. Toate biletele scoase la vânzare au fost epuizate în timp record. Pentru Halep (26 ani) va fi a treia finală de Grand Slam a carierei, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 și 2017
Prețul biletelor la finala SIMONA HALEP - CAROLINE WOZNIACKI:
Super row: 540 dolari australieni
Categoria 1: 417 dolari australieni
Categoria 2: 285 dolari australieni
Categoria 3: 219 dolari australieni
Categoria 4: 166 dolari australieni
"Fiecare meci al Simonei la acest Grand Slam a fost memorabil. Mă aștept la un meci greu, dar frumos. Sunt sigură că Simona va da tot ce are mai bun in această finală.
Mă voi trezi la 2:00 dimineața (n.r. ora SUA) ca să urmăresc finala de la Australian Open. Simona trebuie să știe faptul că este încurajată și iubită de noi toți și oricare ar fi rezultatul, Simona va rămâne Simona", a spus Nadia Comăneci, pentru sportivity.ro.
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Dezvăluiri. Ce-a făcut Simona Halep după ce s-a calificat în finală
După victoria din semifinalele Australian Open, Simona Halep s-a premiat cu o ciocolată, "pentru că simțeam nevoia", după cum a mărturisit sportiva în vârstă de 26 de ani pentru treizecizero.ro.
Sursa citată a notat că, în noaptea de după semifinala cu Kerber, până să adoarmă, Simona Halep s-a uitat la televizor, unde era reluarea meciului ei. "Însă am prins doar două game-uri. Am jucat bine! Am văzut și mingile pe care le-am făcut cu dreapta, direct câștigătoare. Și mi-au plăcut"
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Expert Eurosport: "Simona Halep, 49 la sută șanse să câștige"
Suedezul Mats Wilander, expert Eurosport, televiziunea care va transmite finala de sâmbătă, de la ora 10:30, a creditat-o pe Simona Halep cu numai 49 la sută șanse să câștige ultimul act: "Nu știu de ce Simona a jucat atât de agresiv cu Kerber, cert e că Wozniacki va fi mai proaspătă. Are mai multă putere. Dar maniera în care "explodează" Simona este incredibilă.
Va fi o finală extraordinară, hai să spunem că Wozniacki are 51% șanse, iar Simona 49%".
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Simona Halep va juca accidentată
"Am ceva probleme la tălpi, dar e normal, după câte ore am petrecut pe teren. 14 ore, din cate am înțeles. Cam mult! Piciorul drept e un pic rau, talpa dreaptă mai exact, dar mă mai ține un meci. După aceea voi vedea, o să fac niște tratamente, că am nevoie.
Efortul din semifinale a fost mare, pentru că am alergat mult. Fizic nu m-am simțit foarte rău, un pic dureri de cap, dar e normal după atâtea emoții. Mi-am făcut masaj, tratament și somn", a spus Simona Halep pentru treizecizero.ro
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open | Cum a decurs antrenamentul de vineri al Simonei Halep (VIDEO)
Prosport.ro a prezentat informații și imagini exclusive de la antrenamentul de vineri al sportivei noastre.
1. Antrenamentul de vineri al Simonei era programat pe terenul 16 din complexul de la Melbourne, dar liderul mondial a solicitat ca ședința de pregătire să se desfășoare pe Rod Laver Arena. Constănțeanca în vârstă de 26 de ani a făcut ultimele retușuri alături de Darren Cahill, Andrei Pavel și Teo Cercel chiar înaintea semifinalei Federer - Chung. Antrenamentul a durat mai puțin de 30 de minute.
2. Antrenamentul s-a desfășurat cu acoperișul tras pentru ca Simona să intre cât mai bine în atmosfera finalei cu daneza în vârstă de 27 de ani. La ora meciului pentru titlu, 19:40 în Australia, la Melbourne ar putea să plouă, astfel încât echipa Simonei a dorit să creeze deja cadrul în care ar putea avea loc partida cu Caroline. Anul trecut, la Wimbledon, Halep a jucat contra Johannei Konta, la Wimbledon, tot cu acoperișul tras. S-a impus britanica, scor 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4.
3. Pentru a-și proteja glezna stângă, Simona s-a sprijinit pe piciorul drept în momentul executării loviturii de rever de pe fundul terenului. Aflată sub tratament după accidentarea din turul secund, dubla finalistă de la Roland Garros a încercat să acopere cam toate variantele în care ar urma să fie pusă de Wozniacki, care alternează mingile liftate cu loviturile prin care rupe ritmul. Din cauza suprafeței dure, Simona nu poate patina ca pe zgură. Gradul de flexibilitate al piciorului scade, iar piciorul unei jucătoare e mult mai expus la accidentări. Așa a apărut entorsa din runda inaugurală.
Simona Halep și Caroline Wozniacki s-au mai întâlnit de șase ori, daneza conducând cu scorul de 4-2, cu trei victorii în ultimele trei partide jucate, două în 2017.
Toate întâlnirile de până acum dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki
2012, optimi de finală, Dubai - Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-3;
2013, semifinale, New Haven - Simona Halep, scor 6-2, 7-5;
2015, semifinale, Dubai - Simona Halep, scor 2-6, 6-1, 6-1;
2015, semifinale, Stuttgart - Caroline Wozniacki, scor 7-5, 5-7, 6-2;
2017, sferturi de finală, Eastbourne - Caroline Wozniacki, scor 5-7, 6-4, 6-1;
2017, faza grupelor, Turneul Campioanelor de la Singapore - Caroline Wozniacki, scor 6-0, 6-2.

LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Cum a ajuns Simona Halep în finala Australian Open
Turul I - Destanee Aiava (Australia), locul 193 WTA, scor 7-6 (5), 6-1 - 1h51;
Turul al II-lea - Eugenie Bouchard (Canada), locul 112 WTA, scor 6-2, 6-2 - 1h05;
Turul al III-lea - Lauren Davis (SUA), locul 76 WTA, scor 4-6, 6-4, 15-13 - 3h45 - trei mingi de meci salvate;
Optimi de finală - Naomi Osaka (Japonia), locul 72 WTA, scor 6-3, 6-2 - 1h19;
Sferturi de finală - Karolina Pliskova (Cehia), locul 6 WTA, scor 6-3, 6-2 - 1h12;
Semifinale - Angelique Kerger (Germania), locul 16 WTA, scor 6-3, 4-6, 9-7 - 2h20 - două mingi de meci salvate;
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Cum a ajuns Caroline Wozniacki în finala Australian Open
Turul I - Mihaela Buzărnescu, locul 44 WTA, scor 6-2, 6-3 - 1h11;
Turul al II-lea - Jana Fett, locul 119 WTA, scor 3-6, 6-2, 7-5 - 2h31 - două mingi de meci salvate
Turul al III-lea - Kiki Bertens (Olanda), locul 32 WTA, scor 6-4, 6-3 - 1h26;
Optimi de finală - Magdalena Rybarikova (Slovacia), locul 21 mondial, scor 6-3, 6-0 - 1h03;
Sferturi de finală - Carla Suarez Navarro (Spania), locul 39 WTA, scor 6-0, 6-7 (3), 6-2 - 2h11;
Semifinale - Elise Mertens (Belgia), locul 37 WTA, scor 6-3, 7-6 (2) - 1h37
Câștigătoarea de la Australian Open va ocupa, de luni, 29 ianuarie, locul 1 în clasamentul WTA.

LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki | Simona Halep, despre finala cu Wozniacki
Simona Halep a prefațat finala Australian Open, în care o va întâlni pe Caroline Wozniacki.
"Meciul cu Wozniacki va fi o mare provocare pentru mine. O respect foarte mult, știu că va fi un meci similar cu cel din semifinale, contra lui Kerber. Va trebui să alerg mult. După finala de la Roland Garros, am zic că voi da tot ce pot. Nu mă gândesc neapărat la titlu, ci la joc", a declarat Simona Halep.
LIVE TEXT Simona Halep - Caroline Wozniacki, finala Australian Open. Virginia Ruzici: "Simona Halep este gata să moară pe teren"
Managerul Simonei Halep, fosta mare jucătoare de tenis Virginia Ruzici, a declarat pentru Europa FM că numărul 1 mondial este o mare luptătoare și este gata să moară pe teren până să câștige.
"Simona refuză să piardă! Este gata să moară pe teren, până să câștige. În primul rând este genetic. Simona este dintotdeauna, o mare, mare luptătoare. În momentul de față, după ce a devenit numărul 1 mondial, a trecut la o altă dimensiune, tenistic și psihologic. Deci, joacă în acest turneu, în calitate de numărul 1 mondial și bineînțeles că vrea să țină acest loc", a spus Ruzici.
Probleme pentru Simona Halep: ar putea fi pedepsită pentru ce s-a întâmplat cu Kerber
Câți bani a câștigat Simona Halep până acum la Australian Open
Ce au zis jucătoarele de tenis din circuitul WTA despre calificarea Simonei Halep în finală
Ce adversară sexy are Simona Halep! Caroline Wozniacki incită fanii
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























