Actual· 1 min citire

Și cu banii luați, și cu problemele în dragoste nerezolvate! Cum a fost înșelată o femeie de o falsă măicuță - Caz halucinant în Dâmbovița

Femeie înșelată cu o sumă uriașă de o falsă măicuță

Femeie înșelată cu o sumă uriașă de o falsă măicuță

Publicat18 aug. 2023, 08:18
SursăRealitatea PLUS

O nouă metodă de înșelătorie a păgubit o femeie din Dâmbovița cu 30.000 de euro.

Femeia a rămas fără bani după ce a crezut în spusele unei tinere care pretindea că este măicuță și promirea ajutor în dragoste pentru fiica sa. Polițiștii au intrat rapid pe fir.

După percheziții, oamenii legii au descoperit și confiscat bijuterii, telefoane mobile, 3.000 de euro și mai multe documente. Ba mai mult, s-a aflat că tânăra de 26 de ani punea totul la cale încă din luna aprilie, pentru a obține bani de la femeie. Ea s-a ales cu dosar penal.

”În urma percheziției, polițiștii au descoperit și indisponibilizat bijuterii, telefoane mobile, 3.000 de euro și mai multe înscrisuri. Din investigațiile efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie - august a.c., femeia de 26 de ani O falsă măicuță ar fi pretins că este măicuță și ar fi înșelat persoana vătămată, o femeie de 49 de ani, din Târgoviște, căreia i-ar fi solicitat bani pentru a o ajuta să rezolve problemele sentimentale pe care le are fiica acesteia. Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 30.000 de euro”, a transmis IPJ Dâmbovița într-un comunicat.

Citește și Un bărbat a luat banii credincioșilor deghizându-se în MĂICUȚĂ. Avertismentul poliției cu privire la metodele de înșelătorie ale escrocilor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News