Cunoscută mai ales sub numele de ficat gras sau mărit, steatoza hepatică este produsă de acumularea de grăsimi la nivelul acestui organ. Problemă prezentă la 1 din 10 persoane, steatoza hepatică poate duce la apariția cirozei în cazul în care nu este tratată. Cele mai expuse acestei complicații sunt personele care consumă frecvent alcool și produse de tip fast-food.
Există 2 tipuri de steatoză: cea alcoolică, cauzată de consumul excesiv de alcool, pe termen lung, și cea non-alcoolică, favorizată de alimentația bogată în grăsimi. Mai ales în primele stadii, afecțiunea este lipsită de simptome, iar în faze avansate, pot apărea stările de oboseală.
Frecvent, steatoza hepatică este diagnosticată la o ecografie abdominală de rutină și poate apărea atât la persoanele aparent sănătoase, cât mai ales la cei cu afecțiuni asociate. În cele mai multe cazuri, steatoza hepatică non-alcoolică este asociată cu rezistența la insulină și cu hiperlipidemia.
Trebuie eliminate grăsimile
Prima măsură în steatoza hepatică este respectarea unui regim igieno-dietetic, iar în cazul în care consumul de alcool este cauza bolii, renunțarea la acesta este foarte importantă.
Dieta și regimul de viață sunt specifice fiecărui caz în parte. În principiu, trebuie redus sau eliminate aportul de alimente bogate în grăsimi și zaharuri concentrate.
Află ce trebuie să consumi dacă ai ficatul gras AICI