Senatorul Șerban Mihăilescu a fost pus sub acuzare, joi, de procurorii DNA, în dosarul Microsoft.
Șerban Mihăilescu a fost chemat joi la DNA, unde a stat aproximativ o oră și jumătate, declarând la ieșire că a fost începută urmărirea penală pentru toate acuzațiile care se regăsesc în cererea trimisă la Parlament.
"Urmează să stabilim un nou termen, pentru a da o declarație (...). Nu am conturi în străinătate, nu am off-shoruri, nu am încasat nimic", a mai spus acesta.
Mihăilescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani.
Plenul Senatului a avizat, săptămâna trecută, începerea urmării penale în cazul senatorului PSD Șerban Mihăilescu, fiind înregistrate 77 de voturi "pentru" și 51 "împotrivă", un vot fiind anulat.
Șerban Mihăilescu a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a venit conform procedurilor, să vadă ce vor procurorii de la el, scrie Mediafax.
Fostul șef al Secretariatului General al Guvernului a precizat că nu a comis niciuna din faptele prezentate în referatul DNA prin care s-a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea sa penală în dosarul Microsoft.
Întrebat dacă se teme că va fi arestat, Șerban Mihăilescu a spus că "legea permite orice" și a arătat că este neplăcut să ai calitatea de urmărit penal.
Procurorii susțin că Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003, ar fi determinat un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 și respectiv Contractul de licențiere Microsoft, în condițiile pe care le negociase în perioada în care își desfășurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică și financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoștință existența unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licențe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredințare directă) și fără a detalia modalitatea de stabilire a prețului, respectiv prețul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României și prețul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers.
Mai mult pe Mediafax