O fotografie cu unul dintre vicepreședinții Senatului dormind în plen face înconjurul internetului, sub titlul „Senatorul USR recidivează".
O fotografie cu unul dintre vicepreședinții Senatului dormind în plen face înconjurul internetului, sub titlul „Senatorul USR recidivează". Protagonistul, Mihai Goțiu, susține că fotografia nu este reală. Este pentru a doua oară când e pus în această situație. Prima dată a recunoscut că a ațipit. A dat vina pe nopțile petrecute în Parlament, în semn de solidaritate cu protestatatrii din Piața Victoriei, și pe dezbaterile lungi la legea bugetului.
A doua fotografie cu Mihai Goțiu ațipit în plen a fost postată de senator pe pagina sa de socializare. Explicațiile le-a dat tot pe Facebook. Ar fi clipit exact în momentul în care s-a făcut captura foto de pe un monitor în care rulau imagini din timpul ședinței.
„Pentru că nu m-am "cumințit" și m-am bătut ca Legea de adoptare a Ordonanței 13 să fie respinsă înaintea Legii de adoptare a Ordonanței 14, și pentru că luni seara mi-am "permis" să-i interpelez pe miniștrii Educației și Cercetării pe tema <> consiliilor consultative, am devenit ținta unui nou atac”, a scris Mihai Goțiu pe Facebook.
Acum, senatorul a revenit cu explicațiile. A postat și o dovadă video din timpul ședinței de miercuri, cu interpelarea făcută la adresa ministrului Educației și a ministrului Cercetării. Parlamentarul susține că și-a făcut treaba și că nu a dormit la locul de muncă. Și a atras atenția că problema care ar trebui să preocupe lumea e alta - cea a chiulangiilor.
„...pentru că în sală erau maximum 20 (douăzeci) de senatori (din 136), majoritatea de la USR. Dar chiulitul în masă al senatorilor (deși prezența este semnată pentru toată ziua!) nu pare să le fi atras atenția”, comentează acesta.
Săptămâna trecută, senatorul USR a fost fotografiat când ațipise în timpul dezbaterilor asupra proiectului de buget, în plenul comun al Parlamenrului. Faptă pe care și-a recunoscut-o și pentru care a decis să doneze indemnizația de parlamentar pe o săptămână, potrivit digi24.
„Domnule președinte, stimati colegi, inainte de a continua cu amendamentele as propune sa vbim mai incet sa nu il trezim pe colegul nostru, Goțiu”, l-a ironizat atunci, de la tribună, deputatul PNL Pavel Popescu.