Șeful postului de Poliție din comuna Mușetești, județul Gorj, este cercetat penal după ce și-a hărțuit și amenințat fosta soție. Colegii lui i-au montat un dispozitiv de monitorizare și bărbatul nu mai are dreptul de a purta armă. În paralel, șefii polițistului au dispus declanșarea unor proceduri interne de cercetare disciplinară în cadrul cărora să fie analizat și comportamentul acestuia în comunitate.
”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu se efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și hărțuire, care au fost reunite, fiind în anchetă proprie a unui procuror din cadrul unității de parchet anterior menționate, bănuit fiind un angajat al IPJ Gorj. La data de 15.10.2025, Judecătoria Târgu Jiu a dispus față de acesta emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 9 luni, dispunându-se ca acesta să fie monitorizat electronic, să nu poarte sau utilizeze arma de serviciu, să nu comunice în vreun fel cu fosta soție și să nu se apropie la o distanța mai mică de 50 de metri de aceasta”, informează, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că polițistul cercetat este agent și este șeful postului de Poliție comunal Mușetești, reclamat pentru că și-a hărțuit și amenințat fosta soție.
Potrivit Poliției, agentul a amenințat-o verbal pe fosta soție cu pistolul, fără a ține arma în mână.
În paralel cu ancheta penală, conducerea IPJ Gorj a dispus ”măsuri de verificare cu privire la săvârșirea unor posibile abateri disciplinare, în sarcina agentului”, transmite instituția.
Sursele citate au menționat că în cadrul anchetei interne se fac verificări și cu privire la comportamentul polițistului în comunitatea în care locuiește și activează.
Oficialii Poliției amintesc că agentul, la fel ca orice alt justițiabil, se bucură de prezumția de nevinovăție și precizează că ”IPJ Gorj își reafirmă angajamentul pentru aplicarea legii în mod egal și imparțial și se delimitează ferm de orice activitate care contravine normelor legale, susținând un sistem de justiție bazat pe integritate, legalitate și profesionalism”.