Adrian Năstase a publicat pe blog o scrisoare de la soția sa, Dana Năstase, primită chiar în ziua în care au împlinit 29 de ani de căsnicie.
Textul integral al scrisorii, publicat pe blog:
"Adrian, am avut un vis! Eram împreună, așa cum am fost în ultimii 29 de ani. Aceiași, tu și eu. Ne-am întâlnit cu Dumnezeu, care ne-a spus: vă mai dau de trăit împreună încă o sută de ani. Să compenseze anii în care, prin forța lucrurilor și micimea oamenilor ați stat separați. Să fie și pentru anii în care tu ai fost, poate, prea preocupat de soarta altora. Să fie pentru a vă petrece timpul cu copiii. Când veți sărbători 129 de ani împreună să nu uitați că sunt acolo cu voi, la fel de preocupat să vă fiu alături ca până acum! Așa mi-a spus Dumnezeu în vis, apoi am închis ochiii, am lacrimat și am adormit cu gândul la tine, la noi, la cei 29 de ani petrecuți alături de omul care ne-a luminat existența mie și altor milioane!
Cu toată dragostea,
Dana"
Dana Năstase, soția fostului premier al României Adrian Năstase, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Zambaccian.