Actual· 1 min citire

E oficial. Când vor primi elevii borcanele cu miere din cadrul programului ”Mierea în școli”

E oficial. Când vor primi elevii borcanele cu miere din cadrul programului ”Mierea în școli”

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 sept. 2018, 18:28

Aproximativ 1,4 milioane de copii vor primi câte un borcan cu miere din producția internă, începând cu 1 ianuarie 2019, în cadrul unui program intitulat ”Mierea în școli”, anunță Ministerul Agriculturii.


"Programul 'Mierea în școli' este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producție românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată și aici toți suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginați-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătății: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România și doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare și programe care să stimuleze consumul", a susținut Daniel Botănoiu, citat de agerpres.ro.


Acesta a precizat că se lucrează în prezent la introducerea unui sistem de holograme pe borcanele de miere pentru a dovedi calitatea și trasabilitatea produselor românești, la fel ca în cazul vinurilor.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News