ȘCOALA, DUPĂ 25 DE ANI: Profesorul universitar Gheorghe M. Ștefan: "Avem putere tehnologică uriașă!"

Gheorghe M. Ștefan a fost ministrul Educației în perioada 28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991, în Guvernul Roman. Profesorul universitar a vorbit într-un interviu serial acordat în exclusivitate REALITATEA.NET despre influența pe care o are evoluția tehnologică asupra învățământului din România, dar și despre nevoia acută de educație. La ce referă când vorbește de educație? La capacitatea oricărei ființe umane de a distinge între bine și rău, spune fostul ministru al Educației.  "Asta înseamnă educație. Să știi cât faci bine și cât faci rău. Răul pe care-l putem noi face e mult mai mare decât răul pe care l-a putut face generația părinților mei sau generația bunicilor mei", a explicat profesorul universitar Gheorghe M. Ștefan.

Ce impact are evoluția tehnologică și cum influențează procesul de învățământ?

Lumea așteaptă să se restabilizeze, să se reașeze. Mesajul meu este: „Oameni buni, uitați de treaba asta! Nu ne vom reașeza”. Dinamica va fi mare și vom trăi tot timpul într-un context cu o dinamică cu care generația mea nu este obișnuită. Iar generația mea nu a găsit încă metoda prin care să managerieze această situație de dinamică continuă. Noi va trebui să trăim, cum spun matematicienii, pe derivată, nu mai putem să găsim paliere. Gata cu: „Ne-am stabilizat, nu mai e criză, e liniște, e calm, putem construi!”. Totul este dinamic. Nu mai construim pe ceva foarte stabil, tot ce construim, construim într-un proces cu o dinamică uriașă. Până nu înțelegem asta, n-o să stabilizăm nimic. Nici învățământul și nici alte fenomene sociale. Acesta este principalul aspect de care trebuie să ținem cont. Oamenii nu înțeleg comunicarea cum ar trebui. Acum, trebuie să comunicăm altfel. Există multă informație, mult gunoi, care blochează comunicarea, dar care, în același timp, cere un tip de comunicare de o cu totul altă natură decât cea de până acum. Noi trăim într-un mediu mult prea dinamic, la care n-am reușit să adaptăm nici școala și nici alte componente ale vieții noastre. Acum, să știți, există însă ceva mult mai adânc care trebuie pus în discuție. Învățământul, mai exact procesul de învățare, are trei aspecte. Este instrucția, antrenarea și o componentă foarte importantă care este educația. În general, lumea se ocupă foarte bine de instrucție, destul de bine de antrenare, dar de educație nu prea.

Ce înțelegeți, de fapt, prin educație?

Capacitatea oricărei ființe umane de a distinge între bine și rău. Asta înseamnă educație. Să știi cât faci bine și cât faci rău. De învățat să lucrezi cu calculatorul înveți și poți să devii foarte abil. Putem să învățăm matematică, fizică, orice. Problema fundamentală este ce e bine și ce e rău. Pe toate dimensiunile comportamentului uman. Acest aspect, dacă ar fi bine așezat, ar ajuta în primul rând procesul de învățământ. Toate celelalte componente ale învățării. Pentru că spunem: tinerii de astăzi nu mai vor asta, ci vor altceva. Sigur, ei vor așa pentru că nu știu ce e bun și ce e rău. Pot eu să mă supăr pe un tânăr pentru că nu are înclinațiile mele, că nu-i place ce-mi place mie. Mă uit la el și-l întreb: „Domnule, cine ți-a spus că e bine așa, cine s-a ocupat ca în mintea ta lucrurile să se așeze cum trebuie, valorile să fie bine structurate?”. Acesta este procesul de educație. Noi nu avem discipline educaționale în școli. Nu numai noi. Nicăieri nu există. Educația ar trebui să fie un proces care se desfășoară continuu în spațiul învățării. Și când fac instrucție și când îl antrenez, eu trebuie să-i fac o educație într-un mod implicit. Dacă pot să am și discipline specializate ar fi foarte bine.

Pentru fiecare domeniu în parte?

Nu, în general. Vedeți, educația, când eu spun bine și rău, eu spun în raport cu existența și cu lumea în care trăim.

Nu e puțin utopică varianta asta?

Da, e utopică, dar să știți că este fundamentală. Vă dau un exemplu. Eu, ca inginer, sunt oripilat când văd câte-o domnișoară, care coboară dintr-un SUV de trei tone. E inadmisibil să folosești acea mașină uriașă de trei tone ca să deplasezi o ființă fragilă, care s-ar putea deplasa și cu alte mijloace! „Domnule, nu e bine! Chestia asta nu e bună”. Cui nu-i e bună? Păi naturii, pentru că ea consumă de trei ori mai multă benzină decât alte mijloace. Ea poate să-mi spună: „Lasă-mă domnule, eu am bani”. Da, ai bani. Dar asta nu contează. Tu de ce să poluezi mai mult decât mine, doar pentru că eu prefer să merg cu tramvaiul? Sunt lucruri simple, care țin de întreaga lume în care trăim. E vorba de conexiune. De ce să consum și să alimentez industrii care produc gunoi. Și sunt o mulțime de obiecte, care se cumpără și se vând în lumea asta, care sunt rele. Și absolut inutile! Ne distrug și sănătatea, dar și resursele.

Problema este destul de ambiguuă, căci ce e rău pentru tine, poate fi bun pentru mine. Poate asta este și percepția noii generații.

Nu, problema este ce e rău pentru mine e sigur rău și pentru alții. Dacă eu fac un lucru rău, e rău pentru toți. Această diferență apare tocmai pentru că nu există educație. Noi nu știm cum trebuie să ne comportăm.

Poate este și o reacție a comunismului? Consumerismul?

A trecut un sfert de secol. Duceți-vă în America! Acolo e mai rău decât aici. Pentru că oamenii sunt învățați să cumpere și să arunce. Înțelegeți această nebunie, care este stimulată. Problema capitalismului avansat a fost foarte bine rezolvată. Oamenii nu mai fac greve, nu mai vor salarii, pentru că li se dau salarii, oamenii sunt bine plătiți, dar sunt spălați pe creier să rotească banii pe care-i primesc. Așa funcționează capitalismul. Cu cât rotești banii mai bine, cu atât ajungi mai bine unde trebuie. De ce? Este mult mai simplu să le dai bani câți vor și să îi speli pe creier. Acesta este un rău fundamental. Pentru că ne distrugem și ființele noastre ca atare, ne perturbăm mințile. De aceea se ajunge în școli la situația în care studenții să nu înțeleagă ce vrem de la ei. Nici noi nu știm ce vrem să le spunem. Ei vin cu criterii, care nu au nicio legătură cu ceea ce urmărim noi să facem la școală. Educația ce înseamnă? Să înțelegem toți ce înseamnă bine, să înțelegem toți ce înseamnă rău. Atenție, eu vorbesc de bine și de rău nu ca valori. Pentru că mie poate să-mi placă un tablou și dumneavoastră, alt tablou. Dacă și mie și dumneavoastră ne place să distrugem natura sau să bem cola, atunci amândoi facem rău. Pentru că ne facem și nouă rău, alimentăm și o industrie ticăloasă. Educația ne permite să distingem consistent între bine și rău.

Poate cei din alte generații mai pot face încă distincții, dar dacă societatea se dezvoltă în direcția aceasta, credeți că generațiile viitoare vor mai avea modele?

Nu, generațiile vechi nu știau mai bine! Haideți să nu idealizăm. Generațiile vechi făceau alte distincții între bine și rău, care erau de asemenea greșite. Nu suntem noi mai buni. Adică, eu la 65 de ani nu sunt mai breaz decât studenții mei care au 25 de ani. Și nu vin să le spun cum se făcea pe vremea mea.

Bine, dar cei crescuți în societatea de astăzi mai pot oferi la rândul lor vreun fel educație?

E mai presant acum, decât atunci când eram eu tânăr. Pentru că răul pe care-l putem noi face e mult mai mare decât răul pe care l-a putut face generația părinților mei sau generația bunicilor mei. Problema asta este acută. Mulți vorbesc despre oamenii primitivi că erau ecologici, că nu distrugeau nimic. Păi nu distrugeau pentru că erau puțini. Stăteau într-un loc în pădure, distrugeau pădurea acolo și se mutau doi kilometri mai încolo. În doi ani pădurea se făcea la loc. Acum suntem mulți, avem putere tehnologică uriașă. Acum nu ne mai jucăm cu ce e bine și ce e rău. Trebuie să găsim o soluție și prin educație să ne așezăm, pentru că e mult mai importantă distincția asta decât era acum 20 de ani.