ȘCOALA, DUPĂ 25 DE ANI. Ministrul care a introdus RELIGIA: "Catehizare faceți la Biserică!" (I)

Profesorul universitar Gheorghe M. Ștefan, fost ministru al Educației în Guvernul Roman, a vorbit în exclusivitate pentru REALITATEA.NET și despre motivele care l-au determinat să indroducă religia ca disciplină în școlile din România. Deși spune că nu este credincios, are convingerea că Biserica poate să facă bine pentru România.

Decizia atârnă greu și acum, dar recunoaște că imediat după Revoluția din 89 a fost cel mai bun lucru pe care-l putea face. Se declară "fundamental ateu", dar vede în Biserică un partener social important. "Cred! Nu în Dumnezeu, dar în faptul că Biserica poate să facă bine pentru România". "Eu am făcut un gest când am fost la minister. Pentru că era imediat după Revoluție, m-am uitat în stânga, în dreapta. Dispăruseră comuniștii, dispăruse Securitatea și am zis: "Domnule, cine-i mai temperează pe oameni? Cine-i mai ține în frâu?". Și ce-am găsit? Biserica. Și am făcut un lucru, care nu știu dacă e bun sau rău. Le-am spus: "Veniți în școală să vă ocupați de treaba asta. Copiii trebuie să înțeleagă ce e bine și ce e rău".

Practic, în timpul mandatului dumneavoastă, ați introdus religia în școli? Nu s-a întâmplat în timpul mandatului domnului Mihai Șora?

Nu, de fapt, nu știu dacă el i-a refuzat sau nu. Eu am avut o discuție cu Patriarhul de atunci, cu Teoctist. Și am spus, să știți că eu nu sunt religios, eu sunt fundamental ateu. Eu am considerat relația cu Biserica, nu din perspectivă religioasă, ci din perspectivă socială. Pentru că am spus că are o tradiție de 2000 de ani, iar instituțional are 1700, pe care chiar i-a împlinit recent. Nu mai există așa ceva pe glob, ar trebui să ai încredere într-o astfel de instituție și atunci am spus: "Da, veniți". Și a fost opțional și facultativ. Facultativ, adică copiii puteau să facă sau nu și opțional, referitor la religie. Am dat drumul la lucrul ăsta, dar nu l-am putut controla, pentru că a picat Guvernul. Nu știu exact ce efect a avut, dar nu am auzit lucruri foarte pozitive.

Trebuie să vă spun că în ultimii ani, nu știu dacă ați mai urmărit subiectul, există o aversiune față de orele de religie. Ce credeți că s-a întâmplat?

Au început să predea catehizare și eu le-am spus că nu vreau catehizare, vreau educație. "Catehizare faceți la Biserică!". El (copilul) să afle de la o persoană pe care o respectă, ce e bine și ce e rău. La un copil mic au niște efecte extraordinare, mai ales în primii ani de școală. Să învețe el că un lucru e rău și un altul e bun. Nu puteam să mă duc la alții. Am avut o relație foarte bună și cu Patriarhul Teoctist și cu Mitropolitul Daniel, care e acum Patriarh. Excepțional, ne-am înțeles foarte bine. Nu știu exact care este efectul. Mulți mă încurajează și-mi spun: "Ei George, n-ai făcut rău, că nu știi ce-ar fi fost fără. Oricum era nevoie". Biserica, dacă te duci în America, nu are ce căuta în școală. Dar mie îmi trebuia o instituție care să se ocupe de această chestiune și n-am văzut pe altcineva în jurul meu care să mă ajute.

În ultimul timp, au existat mai multe cazuri la diferite școli din țară. Părinții acuză profesorii de religie că sunt dogmatici, că poveștile pe care le transmit copiilor sunt înfiorătoare și îi sperie pe cei mici.

Asta este presa, care trebuie temperată. Poate că orele sunt dogmatice, dar vă spun ce a fost în mintea mea, ce-am sperat eu. Eu cred în cadrele didactice. Copiii nu înțeleg de ce e bine să înveți matematică, să înveți limba română. Nu reușim să-i motivăm pentru toate.

Ați mai introduce religia acum? Și dacă da, în ce formă? Ca o disciplină sau ca o istorie a religiilor?

Așa a fost introdusă în clasele V-VIII, dar în primele clase era introdusă ca o disciplină educațională. Nu catehizare. Însă am văzut după aceea niște manuale, care nu mi-au plăcut. Eu m-am retras din politică și nu am mai urmărit subiectul. Dar eu cred în continuare că Biserica poate fi un partener social foarte important și cred că există în interiorul ierarhiei bisericești oameni de dialog, oameni cu care ne putem înțelege. Trebuiesc căutați oamenii de dialog. Deocamdată, ea este o forță absolut remarcabilă, ca instituție. Nu mai avem o instituție atât de mare în țară. Vă dați seama! Este păcat, e păcat de Dumnezeu, cum se spune, să nu o folosim. Cum v-am spus, eu nu sunt credincios, dar vedeți din cele 10 porunci, cu opt sunt de acord. Și atunci, aș zice, dacă toată lumea respectă acele opt porunci, nu mă deranjează că le respectă și pe celalalte două. Treacă de la mine. Eu i-am adus. Am introdus această disciplină în școală pentru cele opt porunci în care cred. Chiar și ce cea care spune să nu-ți faci chip cioplit sunt de acord. Adică să nu crezi în ideologii. Credința este una, dar ideologiile vin și pleacă. Dacă ei ar putea să realizeze acest program...

Cum ar arăta acest program? Sunt niște pârghii de care să ne susținem, avem un model?

Da, ei ar trebui să știe pentru că de 2000 de ani se ocupă de asta. Nu mai pot să vin să dau sfaturi într-o instituție milenară. După părerea mea, e o chestiune numai de voință.

Să înțeleg că nici acum nu excludeți Biserica ca partener în procesul educațional?

Nu, n-avem cum să-l excludem, indiferent ce cred despre credință, este o instituție. Dar lumea cum folosește Biserica? Să construiască biserici și să obțină voturi...

Poate că în cei 25 de ani de la Revoluție oamenii și-au pierdut credința?

Vă dați seama, dacă ei au văzut că politicienii folosesc Biserica într-un mod derizoriu. Oamenii își pierd încrederea. Pe de altă parte, Biserica ar trebui să-și folosească această putere uriașă ca să ajute societatea românească. Nu vorbesc de ce se întâmplă în alte părți, dar în spațiul ortodox avem și avantajul că bisericile sunt și autocefale. Și, ca atare, ei nu depind de altă instanță. Înseamnă că în teritoriul acestei țări e o putere absolută, e păcat să nu folosim acest lucru. Acesta a fost motivul pentru care au venit prietenii mei și mi-au spus: "George, tu ce faci aduci Biserica?". Le-am spus, nu știu cum să fac altfel! Și eu cred! Nu în Dumnezeu, dar în faptul că Biserica poate să facă bine pentru România! Asta cred. Și cred că ei pot să facă acest lucru. Sunt oameni cultivați, au școală. Unde mai există altă instituție în care toți să aibă școală? Acolo sunt școliți. Și e o școală serioasă. Dacă te duci la un partid, poți să găsești tot felul de analfabeți, dar aici nu ai de-a face cu așa ceva. Deci, vă dați seama, câtă forță există în acest spațiu, pe care și politicienii români îl folosesc într-un mod...  nu aș vrea să folosesc un cuvânt urât. Noi ar trebui să folosim într-un mod consistent treaba asta. Eu cu Teoctist am avut un dialog, simțeam că mă ajută. La fel și Daniel. Aproape întotdeauna discutam cu amândoi. Și eu mi-am pus mari speranțe. Și nici acum nu mi-am pierdut speranța, pentru că ei funcționează de două mii de ani.

Dar, revin cu această întrebare, mai au oamenii încredere în Biserică?

În Biserică ar trebui să existe o anumită conduită, care nu există. Dacă nu ne ajută, nu este vina numai a Bisericii, este și vina spațiului politic, care nu știe să se apropie. Ei se gândesc că trebuie să dea bani. Biserica trebuie văzută ca un partener social. Acest parteneriat social dintre societatea civilă, politică și Biserică este foarte important.

La ce vă așteptați? Ce-ar trebui să facă?

Trebuie să începem, toți cei ce ne ocupăm cu educația, să schimbăm poveștile pe care le spunem copiilor. De acolo trebuie început. Pentru că un om la 40 de ani are o viață în spate și e greu să-i mai schimbi comportamentul.

Dar dacă începem să spunem povești potrivite, care să așeze altfel mintea copiilor putem obține efecte deosebit de pozitive. Să le oferim, astfel, o deschidere mai mare pentru înțelegerea nu foarte deterministă și îngustă a lucrurilor. Mentalul nostru este orientat, încă din perioada în care-l alimentăm cu basme, pentru înțelegerea și interpretarea fenomenelor din perspectiva unei cauzalitați necruțătoare. Basmele noastre ar trebui să fie poate un pic altfel ca să putem înțelege încă de la 14 – 17 ani nedeterminismul mecanicii cuantice și prin aceasta poate și complexitatea imprevizibilă a relațiilor umane și sociale. Contează basmele, de acolo trebuie să începem.  Politicienii ar trebui să fie atenți cum finanțăm învățământul. Mai este încă un lucru. Nu reușim să facem un învățământ diferențiat, în funcție de natura copiilor, de posibilitățile lor. (VA URMA)