ȘCOALA, DUPĂ 25 DE ANI. Fost ministru al Educației, despre BACALAUREAT: "Trebuie să facem diferențe"

Profesorul universitar Gheorghe M. Ștefan a explicat pentru REALITATEA.NET de ce s-a ajuns la rezultate dezastruoase la examenul de Bacalaureat din România, precizând însă că și alte țări se confruntă cu această situație. Fostul ministru consideră că sistemul de învățământ trebuie adaptat la psihologia pe care o au noile generații. "Noi trebuie să ne adaptăm la copii, nu să-i schimbăm pe ei cum am vrea noi. Ei se dezvoltă într-un anumit sistem tehnologic și pe acesta trebuie să-l folosim ca să-i captăm. Dar pentru asta trebuie să schimbăm fundamental felul în care desfășurăm școala".

Problema Bacalaureatului este intens dezbătută în ultimii ani, referindu-ne mai ales la rezultatele dezastruoase ale elevilor. De ce credeți că s-a ajuns în această situație? Este o problemă reală?

Este o problemă reală, dar nu știu dacă este analizată cum trebuie această situație. Problema este reală, pentru că acelea sunt rezultate clare, e o măsurătoare. Faptul că elevii nu reușesc să performeze suficient de bine, asta e o realitate. Acum, ce cauze are, dacă este un dezastru național sau mai general, este o chestiune care trebuie discutată. După părerea mea, nu este o problemă care este specifică României. Sunt unele aspecte care sunt specifice, altele nu. Bacalaureatul sau, mai exact, această "măsurătoare" realizată cu ocazia Bacalaureatului, spune ceva despre toată școala, până în primii 12 ani. Dacă vorbim despre Bacalaureat, vorbim practic despre tot ce s-a întâmplat în școala publică, și analiza ar trebui făcută pe cel puțin trei dimensiuni. Este o dimensiune politică, cu obligațiile financiare, mai este o dimensiune legată de cadrele didactice.

Pregătirea cadrelor didactice? Nu credeți că aici ar trebui intervenit, în primul rând?

Peste tot. Și mai este o dimensiune legată de evoluția tehnologică și de influența psihologică atât asupra cadrelor didactice, cât și asupra elevilor. E o problemă care are cel puțin aceste trei dimensiuni. Evident și altele... Din punct de vedere politic, aici sigur că vom discuta mai mult despre ce se întâmplă la noi în țară. Nu contează ce a fost înainte de Revoluție. Au fost alte interese. Imediat după Revoluție, însă, se poate constata că în ansamblul ei, întreaga clasă politică este complet dezinteresată de școală. Clasa politică este focusată, în imensa majoritate a timpului ei, pe aspectele economice. Acest lucru arată aspectul urât, după părerea mea, nu vreau să folosesc o expresie neacademică la adresa clasei politice, dar ar merita-o. Sigur, nu putem vorbi despre fiecare politician în parte. Vina aparține clasei politice, în ansamblul ei. Pentru că, într-o țară în care într-un sfert de secol nu reușești să faci mai mult decât câteva sute de kilometri de autostradă și aduci învățământul în stadiul de care vorbim, înseamnă că întreaga clasă politică are o vină fundamentală. Ar fi foarte interesant de analizat, în fiecare an din acești 25 de ani care s-au scurs de la Revoluție, câte minute s-a vorbit în Parlament despre școală.

Poate că, în primul rând, ar trebui ca manualele școlare să fie adaptate la cerințele actuale?

Adaptate manualele și mai ales metodele. Tehnologia ne pune la dispoziție posibilitatea de adaptare la alte metode. Și acestea trebuiesc folosite. Această inerție în adaptarea la tehnologiile noi, care există deja și, în general, la viața pe care o trăim, este o chestiune pe care noi cadrele didactice nu o rezolvăm, deci avem și noi o vină. Dar asta, atenție, nu este specific României! Să știți că nu mai avem în față aceiași copii pe care-i aveam acum 15 ani sau acum 30 de ani. Sunt alte ființe, complet diferite. Adică, în momentul în care ajung sub incidența educației instituționalizate, a școlii publice, a universităților, ei sunt deja formați într-un mediu tehnologic și familial și social, care este complet diferit de cel de acum 15-20 de ani. Iar noi, cadrele didactice, nu putem să-i blamăm că ei sunt altfel și nu trebuie să-i transformăm și să-i facem la fel ca acum 30 de ani. Eu nu pot să mă plâng că nu mai am studenții pe care-i aveam acum 30 de ani și nici să încerc să-i oblig pe cei pe care-i am în fața mea să se poarte ca acum 30 de ani. Asta nu se poate. Prin urmare, eu trebuie să mă adaptez. Trebuie să ne adaptăm metodele și atitudinea. De asemenea, și conținutul a ceea ce predăm a evoluat foarte mult, mai ales în domeniul științelor. Cunoașterea, mai ales tehnologia progresează fabulos, bazele rămân cam aceleași, dar s-au pus straturi de cunoaștere. Însă timpul studenților a rămas același. Capacitatea lor de asimilare este tot aia, însă e clar că noi trebuie să găsim o metodă prin care să ne descurcăm în acest context. Elevii noștri, studenții noștri au nevoie de mai multe lucruri de la noi, altfel predate, altfel structurate. Și acest efort trebuie să-l facem obligatoriu. Din păcate, nu reușim. Școala este în criză continuă peste tot în lume. La noi sunt și detaliile financiare și de politică, așa cum am spus, dar aspectele de conținut sunt în criză peste tot.

Dacă ați propune o soluție urgentă, pentru examenul de Bacalaureat sau pentru întreg sistemul de învățământ, care ar fi aceea?

În primul rând, trebuie adaptat sistemul de învățământ la psihologia pe care o au copiii. Noi trebuie să ne adaptăm la copii, nu să-i schimbăm pe ei cum am vrea noi. Ei se dezvoltă într-un anumit sistem tehnologic și pe acesta trebuie să-l folosim ca să-i captăm. Dar pentru asta trebuie să schimbăm fundamental felul în care desfășurăm școala. Vă dau numai un exemplu. Legea din România spune că studenții trebuie să stea în clasă 26 de ore pe săptămână, minimum. Nu se mai potrivește cu timpurile noastre. Uitați-vă în toate țările civilizate. În America, la colegii, elevii trebuie să stea în clasă doar 16-18 ore pentru că au o mulțime de alte căi prin care pot să-și desfășoare activitatea individuală. Copiii sunt un pic mai orientați spre a se concentra spre aceste instrumente computaționale. Asta trebuie folosit. Însă eu îi țin la școală, așa cum îi țineam acum 30 de ani,  pentru că așa știu că se face treaba. Nu e corect! Eu am început să-i chem pe studenți la seminarii, fiecare cu laptopul lui, cu enviroment-ul lui pentru că el cu acela este obișnuit. Acolo îl pot capta mai ușor. Eu nu dau deoparte tehnologia. În al doilea rând, tot pe elevi și pe studenți trebuie să-i învățăm să comunice mai mult între ei. Învățământul nostru a avut întotdeauna anumite calități, dar un defect fundamental: cel al comunicării. Nu sunt învățați oamenii să comunice între ei. Pentru că numai dintr-o comunicare consistentă începi să te apropii să înțelegi ce e bine și ce e rău. Trebuie să-i învățăm pe elevii noștri să se adapteze. Trebuie să-i obișnuim cu ideea că ceea ce-i învățăm în secunda asta nu e pentru o sută de ani, nu e pentru toată viața lor. Noi ar trebui să găsim calea prin care ei să poată învăța toată viața, pentru că lucrurile se schimbă. Poate că ei o să fie obligați să-și schimbe de două-trei ori meseria în timpul vieții. Se va întâmpla lucrul ăsta. Și atunci, acesta e un lucru poate mult mai important decât  să-i torn eu în cap și să-i înțepenesc acolo niște cunoștințe foarte ferm și să zic: „Asta este și cu asta trăiești tu până la pensie!”. Nu există așa ceva. Mă întorc iar la contactul prin comunicare cu semenii, care te ajută înțelegi sensul binelui, trebuie însă o comunicare și cu realitatea. Vorbesc despre contactul cu natura, cultura, istoria. Trebuie să-i învățăm pe elevi să o perceapă. Această capacitate de captare holistică a realității este foarte importantă. Noi am împărțit, prin disciplinele pe care le avem în școli, lumea în felii. Or, lumea nu e pe felii, lumea este un fenomen, unic, global, holistic să spunem. Și noi trebuie să-i învățăm pe tineri să perceapă lumea în integralitatea ei și nu pe capitole. Așadar, însăși ideea de disciplină ar trebui pusă în discuție.

Să înțeleg că vă referiți la studii interdisplinare?

Nu inter, nici trans, altfel, integrativ. Pentru că disciplinele interdisciplinare s-au tot folosit. Și se puneau două discipline împreună și se forma altă disciplină. Nu s-a întâmplat nimic. Pe mine mă interesează să nu rămâi ancorat într-o disciplină, să vezi conexiuni. Acest lucru este posibil, cu ajutorul tehnologiilor pe care le avem. Acest lucru ce-i va permite tânărului? Să treacă dintr-un spațiu într-altul mult mai ușor.

Credeți că, în acest fel, vor avea mai multă mobilitate?

Mobilitatea lui crește când percepe realitatea ca pe un întreg. Când îi dai o singură felie și îl faci super doctor pe felia aia, cum l-ai scos de acolo, l-ai marginalizat, ai terminat cu el. Această abordare holistică este fundamentală. Pentru asta noi trebuie să începem să umblăm la manuale. Știți de unde trebuie să începem să umblăm? Să începem cu basmele pe care le povestim când copiii au patru, cinci ani. Nu e o glumă. Basmele pe care le spunem se așază în mentalul copilului, pe anumite direcții. Și ele au un rol deosebit de important. Altfel spus, trebuie reconfigurat întregul proces. Aceasta este o chestiune care necesită o gândire pe termen lung, dar numai pe termen lung nu poți să le ceri politicienilor noștri să se gândească! Și nu-mi dau seama care este ieșirea. Și aici totuși cred că avem o șansă folosind instrumente informatice într-un mod inteligent și să realizăm această conectare între noi. De asemenea, trebuie să avem posibilitatea de a ne ocupa de oamenii capabili. Mai mult, restricțiile formale pe care le avem ne fac să pierdem mai mult timp cu studenții sau cu elevii neperformanți.

La ce fel de restricții vă referiți?

Cu un student bun dau o dată examen, cu unul neperformant dau de trei ori examen. A treia oară se chinuie și ia cinci, ori celălalt ia zece din prima. Ar trebui să schimbăm ceva în sistemul nostru de învățământ, care să ne permită nouă, cadrelor didactice, să ne ocupăm diferențiat. Nu în sensul de a-i neglija pe unii. Nu asta vreau să spun, ci de a le da atenția cuvenită celorlalți. Să pot face activități extracurriculare. Trebuiesc laboratoare, în care studenții buni să facă lucruri în plus. În străinătate sunt laboratoare deschise 24 de ore pe zi. Aceste diferențieri sunt foarte importante.

Deci considerați benefic Bacalaureatul diferențiat?

Da, de ce nu. Nu putem să decretăm că toți oamenii sunt trași la xerox. Este un mod de a-i jigni. Trebuie să facem diferențe. De exemplu, am și eu colegi care dau 9 și 10 la toți. Este un mod de a-i jigni pe cei buni. Trebuie să facem nuanțe. Suntem o societate un pic cam rudimentară.

Despre școlile profesionale ce credeți? Avem nevoie de ele?

Trebuiesc, obligatoriu. Trebuie să oferim la sfârșitul școlii publice. Pe cei care nu merg la universitate trebuie să-i integrăm. Trebuie să-i dau posibilitatea de a-și găsi un job.

Dar examenul de Bacalaureat este un examen necesar, relevant?

Un examen este necesar, dar nu neaparat în această formă. Tradiția în Europa așa este, dar examenul s-ar putea termina cu un proiect.

Poate dacă s-ar finaliza cu un proiect nu ar mai fi luat în serios? Este și cazul examenului de Licență, pe care, cei mai mulți, nu-l tratează cu seriozitate.

Este vina noastră a profesorilor. Sigur, examenele de Licență, dacă ele au o calitate scăzută, și au de multe ori, suntem exclusiv vinovați. Este adevărat, există și aici deficiențe mari pentru avem foarte mulți studenți. De ce? Pentru că noi suntem plătiți în funcție de numărul de studenți. Ceea ce este o aberație! În Noua Zeelandă existau două criterii după care se finanțau facultățile: unu numărul de studenți, iar cel de-al doilea locul în care erau angajați studenții facultății respective în primii cinci ani. Piața îți arată dacă oamenii au fost pregătiți. Ori angajatorii să raporteze situația, ori fiecare student să raporteze în primii cinci ani. Profesorilor nu le pasă de chestia asta. Ei își țin cursurile. Dacă situația s-ar schimba, îți garantez eu că toți colegii mei vor deveni alte ființe umane. Dar acum nu există niciun feedback. Eu trebuie să aduc cât mai mulți studenți. Și asta este o chestie de voință politică.

În acest caz, ar trebui să existe o colaborare între instituțiile de învățământ, agenții economici și instituțiile statului? Statul ar trebui să formeze oameni pentru domeniile în care chiar există cerere.

E obligația lor, totul este să dorească, să fie interesați. Interesele sunt de altă natură. Erau dispute, în primi ani după Revoluție, mai ales pe învățământul minoritarilor. Toți ungurii să învețe numai românește. Era o aiureală, o chestie super politizată. Ca și acum, cu tot ce se întâmplă. Dar pe de altă parte, este o problemă absolut universală, dacă te duci în America, ai să vezi că toată lumea este nemulțumită. Și justificat nemulțumită. Pentru că școala nu oferă criterii. Oferă numai instrucție și cel mult training. Instrucție și training, asta-i interesează. Ca să construiești roboți și să-i și speli pe creier nițel. (VA URMA)