Scene înfiorătoare au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în județul Iași. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de soție cu un cuțit.
Bărbatul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a vrut să își bată soția cu ranga, iar femeia a încercat să se apere, potrivit coordonatorului SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu
„La ora 01:35 a fost primită o solicitare pentru un pacient inconștient, înjunghiat de soție, în satul Bărbătești din comuna Cucuteni. Am trimis un echipaj cu o autospecială C2 de la Pașcani și un altul cu o autospecială B2 de la Târgu Frumos. La locul solicitării au găsit un bărbat de 64 de ani, prezentând la nivelul regiunii precordiale o plagă prin înjunghierea cu un cuțit. Rana era de aproximativ 2 cm. Pacientul se afla în stop cardio-respirator. A fost înjunghiat de către soție, aparent după consumul de alcool și, pe fondul unui conflict verbal și fizic, ar fi vrut să își lovească soția cu o rangă, iar aceasta a încercat să se apere", a precizat dr. Diana Cimpoeșu.
Conform sursei citate, solicitarea pentru ambulanță a fost făcută de fiul acestora, care și-a găsit tatăl înjunghiat în curte.
„S-au efectuat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie, însă din păcate nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul. La locul solicitării a fost prezentă și Poliția", a mai menționat dr. Diana Cimpoeșu.