Zeci de părinți revoltați acuză profesorii dintr-o școală din Galați că îi jignesc pe elevi și că nu ajung la ore, iar nesupravegheați, copiii se iau la bătaie. Reclamațiile sunt susținute și de o profesoară, care își acuză și ea colegii de neglijență.
Inspectoratul Școlar a făcut anchetă în școală, dar deocamdată nu a anunțat vreo măsură. Zeci de părinți s-au strâns în față unei școli din Galați. Ei acuză mai mulți profesori că le vorbesc urât elevilor sau că nu îi supraveghează, iar, de multe, ori, aceștia ajung acasă bătuți de colegi, scrie bzi.ro.
"Copiii se bat, se împing, își sparg ochelarii, își sparg telefoanele. Am ajuns să-mi fie teamă să trimit copilul la școală, să stau cu inima la gât că oare vine azi bătut acasă sau nu", a spus o mama revoltată.
Și o profesoară își acuză colegii și i-a reclamat. "De 3 ani am mers la Inspectoratul Școlar Județean și am sesizat aceste lucruri. În ultimii 2 ani de zile toate consiliile profesorale s-au ținut în orele de curs. Copiii au stat în clase singuri, singuri", a spus o profesoară. Inspectorii școlari au făcut o anchetă timp de două săptămâni, dar deocamdată raportul nu este finalizat.
"N-am putut da un răspuns concret fără a face o analiză și o anchetă serioasă pe domenii de activitate, fără o analiză serioasă în unitatea școlară", au spus reprezentanții inspectoratului.
Zeci de elevi au fost transferați doar în ultimul an la alte școli.