Justiția americană a găsit în această săptămână încă șase documente confidențiale în reședința familiei președintelui Biden din statul Delaware, a declarat într-un comunicat de presă avocatul personal al președintelui american, relatează duminică AFP.
"Departamentul de Justiție a intrat în posesia unor documente (...) relevante pentru investigația sa, inclusiv șase elemente constând în documente" clasificate, în timpul unei percheziții, vineri, în reședința președintelui, a anunțat avocatul Bob Bauer.
Această nouă descoperire este făcută publică în timp ce alte documente, datând de când Joe Biden era vicepreședinte în timpul mandatului Barack Obama (2009-2017), au fost descoperite din noiembrie atât la locuința familiei sale din Wilmington (Delaware, est), cât și la un centru de studii din Washington, unde democratul în vârsta de 80 de ani avea un birou.
Cazul este deosebit de penibil pentru președintele american, care intenționează să se declare candidat la alegerile prezidențiale din 2024.
În timpul unei călătorii în California în urma cu câteva zile, el a încercat să reducă la minimum agitația din jurul descoperirii acestor documente.
"Ascultați, am găsit niște documente (...) care au fost depozitate în locul greșit, le-am predat imediat Arhivelor și Departamentului de Justiție"', a declarat președintele american în fața jurnaliștilor care l-au chestionat pe acest subiect.
Fostul președinte Donald Trump, care s-a angajat deja într-o noua cursă pentru Casa Alba, este și el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reședința sa din Florida.