Șase ani de la tragicul accident aviatic din Apuseni. Au murit Aura Ion și Adrian Iovan

Șase ani de la tragicul accident aviatic din Apuseni. Au murit Aura Ion și Adrian Iovan
Se împlinesc șase ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan și medicul rezident Aurelia Ion și-au pierdut viața. Alți patru medici și copilotul au fost răniți. Pe 20 ianuarie 2014, avionul YR-BNP a aterizat forțat în zona localității Petreasa din Munții Apuseni. Au fost găsiți după șase ore de la aterizare de un pădurar, și nu de echipajele de salvare. Echipa de medici mergea de la București la Oradea pentru prelevarea unor organe în vederea realizării de transplaturi.
Pe 20 ianuarie 2014, Școala de Aviație închiria avionul BN 2A unei echipe medicale care pleca de la București la Oradea pentru un transplant. În zbor, din cauza givrajului puternic, echipajul a coborât sub 3000 de metri, unde nu mai putea fi urmărit pe radar. Fără un mesaj de urgență, autoritățile nu au știut că avionul are probleme.
Avionul închiriat era YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander.
ISU a dat alarma abia după apelul unuia dintre supraviețuitori.
Dacă transmițătorul de locație ar fi funcționat, aria de căutare la sol s-ar fi restrâns la cel mult 30 de km. După șase ore de greșeli în stabilirea locului prăbușirii, primul ajuns la locul tragediei a fost un localnic, un pădurar. Căutările au fost îngreunate de terenul dificil.
Operațiunile de căutare ar fi trebuit coordonate de Ministerul Transporturilor.
Au fost găsiți după opt ore de la decolare de pădurar, mult după lăsarea serii. Coordonatele locului fiind transmise ulterior și echipajelor de salvare. Localnicii care au participat la căutări și care au stat de vorbă cu presa au declarat că a fost greu de ajuns la locul în care a căzut avionul, din cauză că drumurile erau pline de zăpadă, gheață și noroi, dar și pentru că se lăsase întunericul și era ceață.
Adrian Iovan și studenta la Medicină Aura Ion au fost găsiți fără suflare. Copilotul și 4 medici erau răniți și înghețați. După manevrele de aterizare forțată, în momentul impactului avionului cu trunchiurile brazilor, copilotul a fost aruncat afară din cabină, iar Adrian Iovan a fost prins în structura deformată a cabinei, a rămas încarcerat.
Aeronava, după impactul cu copacii și solul, a fost distrusă în totalitate.
După tragedie, ministrul de Interne, Radu Stroe, șeful ISU, directorul Romatsa și cel operațional și-au dat demsia.
CRONOLOGIE accident Munții Apuseni. Avionul a decolat la ora 13:38 de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din București, cu destinația Aeroportul Internațional Oradea, unde ar fi trebuit să aterizeze la ora 16:35.
Aparatul de zbor era pilotat de Adrian Iovan – 55 ani, 16 000 de ore de zbor, iar copilot a fost Răzvan Petrescu – peste 1000 de ore de zbor.
Cronologie accident Munții Apuseni. Echipa medicală care urma să preleveze ficatul, rinichii și corneele de la o donatoare de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, în vederea unor transplanturi, era alcătuită din dr. Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu de la Spitalul Elias, dr. Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria”, dr. Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș și Aurelia Ion, voluntar, studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 14:35, pilotul a solicitat ROMATSA coborârea la altitudinea de 3.050 m, din cauza givrajului (gheață formată pe structura aeronavei), iar ROMATSA l-a informat că înălțimea minimă de siguranță în zonă este de 3.200 m. La ora 14:42, pilotul a solicitat coborârea la 2.450 m și a comunicat că schimbă frecvența.
Cronologie accident Munții Apuseni. Ultima convorbire a lui Adrian Iovan și controlorii de trafic aerian din Sibiu a avut de la ora 14:46 și a durat aproximativ patru minute.
La ora 15:18, aflat la circa 36 km distanță după Sibiu, la altitudinea de 2600 metri, nereușind să contacteze centrul de informare a zborurilor București, pilotul a intrat în legătură cu Centrul de control zonal Cluj, însă mesajele sale nu au fost înțelese.
Cronologie accident Munții Apuseni. După două ore și jumătate de la decolare, la ora 15:50, chirurgul Radu Zamfir anunță că s-au prăbușit cu avionul în munți.
La ora 16:01, copilotul Răzvan Petrescu l-a sunat pe tatăl său comunicându-i că avionul în care se afla a aterizat forțat, undeva între Peștera Scărișoara și localitatea Beliș, că toți sunt în viață și că el are picioarele rupte.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 16:06, dr. Radu Zamfir a fost contactat telefonic de către inspectorul general al IGSU pentru informare preliminară privind starea victimelor și locul accidentului. Doctorul Zamfir a furnizat reperele vizualizate pe ecranul radar al aeronavei (Peștera Scărișoara, localitatea Beliș) și a efectuat evaluarea primară a victimelor și acordarea primului ajutor.
La ora 16:16, Serviciul de Urgență a primit un apel, prin Centrul 112 Cluj/Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), de la numărul apelant al dr. Radu Zamfir, în care a fost anunțată prăbușirea unui avion. După identificarea urgenței, conform procedurilor de operare, apelul a fost transferat către ISU Cluj (ora 16.20), SJA Cluj (16.20), IPJ Cluj (16.20), IJJ Cluj (16.20), COAP/MApN (16.22 – 16.27), ROMATSA (între orele 16.28 și 16.33), Salvamont Brașov (16.34), Elicopter Târgu Mureș.
Cronologie accident Munții Apuseni. Radu Zamfir a revenit de mai multe ori cu apeluri către 112, la orele 16:22:33, 17:30:03, 19:12:39 și 19:31:51, iar în aceste convorbiri s-a încercat obținerea coordonatelor geografice cu ajutorul telefonului doctorului, dar acest lucru nu a fost reușit.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 16:20, Serviciul de Telecomunicații Speciale a alertat și pus la dispoziție informația de localizare către serviciile de intervenție: ISU Cluj, IJP Cluj IJJ Cluj, Serviciul județean de ambulanță Cluj. Informația se referă la o suprafață de circa 200 km2, într-o zonă muntoasă împădurită.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 16:30 au fost alertate Centrul de situații al Guvernului, MApN și COS (Centrul Operațional de Salvare) Mureș. Tot în acest moment elicopterul SMURD de la Tg Mureș începe misiunea de salvare în zona unde se presupunea că avut loc aterizarea forțată a aeronavei, însă activitatea a încetat la ora 17:15, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
La ora 16:42, ca urmare a unor informații primite de la apelantul dr. Radu Zamfir, cu precizarea că locul evenimentului ar fi în zona Scărișoara, apelul a fost transferat și către Centrul 112 Alba, acesta alertând dispeceratele ISU, IJJ, IPJ și SJA Alba. La scurt timp IJJ Alba a demarat activitățile de căutare/localizare a aeronavei.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 19:17, Radu Zamfir revine cu apel de urgență 112 unde comunică faptul că se află în pădure, în zonă de pantă, că se simte miros puternic de benzină, că victimele au aprins un foc la aproximativ 20-30 de metri de avion și încearcă să resusciteze celelalte persoane rănite grav și că avionul este prăbușit undeva la jumătatea distanței între Poiana Horea – localitatea Dârlești, la limita de județ.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 20:15, IGSU solicită reconfirmarea coordonatelor – în urma rezultatelor acțiunii de căutare, Grupa operativă a IGSU solicită Centrului Național de Monitorizare a Situației Operative/MAI realizarea schimbului de date și informații cu SRI și STS, pentru localizarea telefoanelor mobile aparținând victimelor pentru identificarea poziției aeronavei.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 20:30, chirurgul Zamfir îl anunță prin telefon pe doctorul Victor Zota că doi dintre răniți și-au pierdut cunoștința.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 21:13, la aproape șase ore de la prăbușirea aeronavei, un lucrător silvic, Trif Gheorghe, membru al echipei de căutare format din personal silvic, a ajuns la locul accidentului, urmat la scurtă vreme de Argentin Todea și Gheorghe Giurgiu (toți trei săteni din Petreasa și Dârlești, comuna Horea, jud. Cluj), informația despre poziția acestora fiind comunicată la 112 și transferată dispeceratelor de urgență.
Pădurarul povestește că la sosirea sa la epava avionului, medicul Zamfir continua să îi acorde primul ajutor tinerei studente, deși trecuseră peste cinci ore de la accident.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 22:05 începe transportul victimelor către drumul forestier, cu tărgi improvizate de pădurari, fiind preluate apoi de ambulanțe și alte mijloace de transport.
Cronologie accident Munții Apuseni. La ora 23:35, se efectuează manevre de resuscitare timp de 40 de minute pentru Aurelia Ion, în ambulanță, ea fiind ulterior declarată decedată.
CONCLUZII accident Munții Apuseni. La 16 octombrie 2015 Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a emis în calitate de autoritate de investigare a evenimentelor produse in aviația civilă, raportul final privind accidentul din Munții Apuseni.
Potrivit raportului CIAS, la impact, copilotul a fost aruncat afară din cabina postului de pilotaj, iar pilotul comandant, adică Adrian Iovan, a fost prins în structura deformată a cabinei, rămânând încarcerat.
CONCLUZII accident Munții Apuseni. Conform raportului, cauza determinantă a producerii accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor. Cauzele favorizante au fost evaluarea eronată a factorilor de risc specifici desfășurării acestui zbor – datorată întreruperii mari de la zbor și lipsei de experiență a echipajului pe aeronava BN-2A-27, precum și mai multe decizii eronate ale comandantului aeronavei: de a continua misiunea de zbor în condiții meteorologice care au favorizat givrajul sever al carburatoarelor, de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj.
CONCLUZII accident Munții Apuseni. Raportul final al CIAS a precizat că Adrian Iovan a fost comandantul echipajului, căruia i-a revenit responsabilitatea tuturor deciziilor. Experiența totală de zbor a lui Iovan era la acel moment de 15 261 ore și 10 minute, dar din care pe avioane de tip BN-2A-27 de doar 42 de ore și 17 minute, iar a lui Petrescu de 886 ore 12 minute, din care pe avioane de tip BN-2A-27 de doar 21 de ore și 35 de minute.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























