Această sfântă a trăit în zilele lui Diocleţian (între 284 şi 305). Fiind prinsă, pentru mărturisirea în Hristos a fost chinuită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi scăpând cu darul lui Hristos de toate nevătămată, în sfârşit a fost aruncată ca sa fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simplă muşcătură de urs. Iar părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului.
După ce persecuţia lui Diocleţian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspăt care răspândea o mireasmă dumnezeiască.
La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la Calcedon, prăznuit la 11 Iulie.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Meletina.
Această sfântă era din Marchinopolul Traciei (adică din cetatea lui Marchian), pe vremea împăratului Antonie şi a ighemonului Antioh. Făcând multe minuni, răsturnând idolii la pământ cu rugăciunea sa, şi zdrobind pe Apolon şi pe Hercule, şi aducând pe mulţi către Hristos, a fost condamnată să i se taie capul. Însă fiind dusă la soţia ighemonului ca să o întoarcă cu amăgiri, ea a făcut-o şi pe aceasta creştină. După ce i s-a tăiat capul, zăcând cinstitul său trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergător la patria sa, a cerut moaştele sfintei, şi ighemonul nebănuind nimic în aceasta, i le-a dat.
Luând acesta sfintele moaşte, şi punându-le într-un sicriu, sârguia a merge la patria sa. Şi călătorind el pe mare, a căzut în boală şi a murit, iar corabia abătându-se la un colţ de mare, la ostrovul Limnului, a fost aşezat acolo sfântul trup al muceniţei, şi lângă dânsa iubitorul de mucenici Acachie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina.
