Spiridon, făcătorul de minuni, se trage din cetatea Așchia, în Cipriu, în jurul anului 270 și a trăit pe vremea marelui împărat Constantin cel Mare (306-337) și a lui Constantin (337-361), fiul lui.
Sfântul era un om simplu și smerit cu inima. În tinerețe acesta a fost pastor de oi. Mai apoi, se căsătorește, iar odată cu trecerea în neființă a soției sale este hironit episcop în Trimitunda, în apropiere de Salamina. Datorită faptului că Dumnezeu îi dă harul tămăduitorilor, Spiridon a făcut foarte multe minuni, pentru care a primit și numele de făcător de minuni.
Într-o vreme de seceta sfântul, cu ajutorul rugăciunii aduce ploaie, iar tot cu rugăciunea lui oprește ploaia cea peste măsură. Mai mult, pune capăt foamei indusă de vânzătorii de grâu, dărămându-le hambarele în care aceștia își țineau grâul. Mai mult, preschimbă șarpele în aur, iar după ce săracul scapă de nevoi, preface iarăși aurul în șarpe. Oprește curgerile râurilor și îi întoarce pe păcătoși, făcându-i să își mărturisească păcatele.
În timpul persecuțiilor creștine la ordinul împăraților Maximian (286-305) și Galeriu (305-311), Sfântul este prins, iar datorită faptului că mărturisește iubirea față de Mântuitor, ochiul drept îi este scos, pulpă stânga îi este tăiată. Mai apoi Spiridon este aruncat în temniță însă va fi eliberat.
Participă la Sinodul I de la Niceea, din anul 325, fiind unul din cei 318 episcopi. Printr-o minune, Spiridon arată taina Sfintei Treimi, și anume, luând o cărămidă, a făcut cu ajutorul rugăciunii, că această să se desfacă în toate elementele din care era creată: apă, foc și pământ.
Sursa: calendarulortodox.ro
