Sărbătoare 4 martie. Un important sfânt e pomenit astăzi în calendarul ortodox

Sarbatoare
Sărbătoare importantă în data de 4 martie în calendarul ortodox din țara noastră.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana
Greco-catolice
Sf. cuv. Gherasim de la Iordan
Romano-catolice
Sf. Cazimir, rege
Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 4 martie.
Născut în Licia (Asia Mică), Sfântul Gherasim a intrat de tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt.
După o vreme s-a întors în Palestina, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), și s-a sălășluit în pustia Iordanului, unde a întemeiat o mănăstire, într-un loc retras.
Sfântul Gherman a fost amăgit de erezia monofizită, susținută de Eutihie, arhimandrit din Constantinopol. A mers atunci la părinții care rămăseseră statornici în dreapta credință și se retrăseseră din lume din cauza marilor tulburări provocate de eretici. De la pustnici a învățat pe deplin dreapta credință, căindu-se foarte mult de înșelăciunea sa de mai înainte.
Monofizismul a provocat în Biserică mari tulburări și a fost nevoie de o adunare sinodală, Sinodul al IV-lea Ecumenic, care să restabilească adevărul de credință.
Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a ținut între 8 și 25 octombrie 451, la Calcedon, și a avut o participare impresionantă. Au fost prezenți la întrunirea convocată de împărații Pulcheria și Marcian în jur de 600 de Părinți.
Sfântul Gherman a ridicat o mănăstire în apropierea Iordanului, având sub ascultarea sa șaptezeci de monahi, care se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta și duminica participau la sfintele slujbe și se împărtășeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de viețuire monahală, cenobitic (obște) și idioritmic (de sine), specifice comunităților monahale din pustia Egiptului.
"Erau sub mâna lui în pustie nu mai puțin de șaptezeci dintr-acești viețuitori, cărora le era dată rânduiala vieții de Cuviosul Gherasim, astfel: Cinci zile pe săptămână fiecare ședea în pustniceasca sa chilie, singur, în tăcere, având oarecare lucru de mâini; mânca puțină pâine uscată, pe care o aducea cu sine din mănăstire, apă și curmale; iar a gusta vreo fiertură nu le era slobod; nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor, ca nici cu cugetul să nu dorească ceva în acele cinci zile". (Viețile Sfinților)
"Se mai povestește și aceasta: Unii din acei părinți pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreștile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă și foc ca să-și încălzească apă pentru trebuința lor. Sfântul le răspundea: 'De voiți să aveți foc în pustie, veniți de petreceți în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locașurile pustnicești, în toate zilele vieții mele'". (Viețile Sfinților)
Pentru curățenia vieții sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat și de animalele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit și l-a vindecat, scoțându-i un ghimpe din picior, îl asculta și-l însoțea întotdeauna.
După sfârșitul Sfântului Gherasim, leul, care nu se afla atunci în lavră, a fost dus de monahi la mormântul starețului, căci acesta răcnea cumplit în timp ce-l căuta prin mănăstire pe stăpânul său. Și deasupra mormântului, leul a murit de durere.
"Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul a avut suflet cuvântător, ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viață, ci și după moarte. Apoi să ne arate nouă, câtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai, mai înainte de a lui neascultare și cădere din Rai". (Viețile Sfinților)
* Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana erau frați și au pătimit în timpul împăratului Aurelian (270-275).
Când împăratul a trecut prin orașul Ptolemaida din Fenicia (Liban), Pavel s-a însemnat cu Sfânta Cruce pe frunte. Văzându-l, împăratul a cerut să fie prins și închis. Iuliana i-a luat apărarea fratelui ei și a suferit moarte în chinuri, alături de Pavel.
Împreună cu Pavel și Iuliana au suferit moarte martirică și ostașii Codrat, Acachie și Stratonic, care după ce au văzut și auzit în timpul pătimirilor celor doi mucenici au mărturisit că Hristos este Dumnezeu. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























