Actual· 4 min citire

Cine sunt cei trei turiști care au murit în Făgăraș. Două dintre victime, tată și fiu

Cine sunt cei trei turiști care au murit în Făgăraș. Două dintre victime, tată și fiu

Cine sunt cei trei turiști care au murit în Făgăraș. Două dintre victime, tată și fiu

Publicat11 apr. 2018, 10:27
Actualizat11 apr. 2018, 14:23

Salvamontiștii au coborât miercuri cu ajutorul elicopterelor în zona în care au fost reperate două cadavre despre care se presupune că ar aparține turiștilor dispăruți în Făgăraș. Între timp, a fost găsit și al treilea bărbat decedat.

Salvamontiștii au fost duși cu elicopterul până în zona de creastă și acum încearcă să îi coboare pe cei trei de pe munte.

Toți trei turiștii erau din Iași. Este vorba despre un băiat de 18 ani, tatăl său de 62 de ani și un prieten al acestuia în vârstă de 64 de ani. Oamenii încercau să atingă Vârful Moldoveanu și erau alpiniști cu experiență. Din acest motiv, familia nu a fost îngrijorată inițial.

Cei trei obișnuiau să meargă des în expediții și cunoșteau bine traseele. Din primele date, se pare că cei trei au alunecat pe stânci.

Salvatorii montani au găsit, în urmă cu puțin timp, trupul celui de-al treilea turist din Iași care fusese dat dispărut în Munții Făgăraș, după cum a confirmat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor.

Doi dintre turiștii care au murit în Munții Făgăraș sunt tată și fiu, de 62, respectiv 18 ani. Soția bărbatului, respectiv mama tânărului a scris pe pagina ei de Facebook, în cursul zilei de marți că familiile doresc discreție asupra datelor.

"Eu, personal, nu voi da declarații pentru mass-media. Comunicarea este corectă cu autoritățile și consider că acestea sunt singurele abilitate să informeze obiectiv. Mulțumim. Este poziția noastră oficială, transmisă și autorităților", a postat femeia, citată de MyTex.ro.

Toți cei trei bărbați surprinși de avalanșă în Făgăraș sunt din Iași.

În cursul zilei de luni, femeia a informat, tot pe Facebook: „De miercuri 4.04.2018, Octavian, soțul meu și T. sunt dați dispăruți în masivul Făgăraș. Ca să nu apară speculații de niciun fel, am optat să vă transmit informațiile oficiale de care dispun. Sunt mobilizate Poliția, Jandarmeria, ISU, CJ Brașov; Salvamont Victoria; Salvamont Sibiu; pilot.
Comunicarea este promptă cu autoritățile. De asemeni, cu familia prietenului nostru. Joi nu a fost aparat disponibil. Vineri și sâmbătă nu au fost condiții de zbor. Duminică elicopterul a survolat văile sudice. Nu au fost văzuți. Un indiciu: avalanșă pe Valea Viștea Mare.
Acum, un elicopter survolează văile nordice. Așteptăm raportul. Vă țin la curent. Informațiile valide sunt strict cele care vin din partea mea. NU vă asumați și NU transmiteți zvonuri, păreri. Am încredere în experiența și prudența adulților, precum și în mentalul și rezistența lui Octavian (18 ani). Gândul cel bun pentru voi toți".

Tot pe Facebook, A.S-A. a precizat că fiul ei, în conversația din 1 aprilie, orele 12.34, i-a comunicat (nu i s-a plâns) cu privire la faptul că sunt condiții meteo dure.

La această oră, salvatorii montani acționează pentru a recupera trupurile celor trei turiști, doi bărbați de aproximativ 60 de ani și fiul în vârstă de 18 ani al unuia dintre ei.

Trupurile celor trei turiști din Iași, dispăruți de mai multe zile în Masivul Făgăraș, au fost găsite miercuri de salvamontiști, după ce inițial fuseseră văzute din elicopterul care survola zona efectuând căutări doar două cadavre.

''Cel de-al treilea turist a fost observat la mică distanță de primul localizat marți, după ce elicopterul a survolat Masivul Făgăraș. Miercuri, când a început acțiunea de recuperare a celorlalți doi, a fost văzut și cel de-al treilea. Echipa de salvamontiști și cea cu elicopterul care au început miercuri dimineața operațiunea de recuperare fac tot posibilul ca cele trei persoane să fie aduse, miercuri, la baza muntelui", a declarat coordonatorul Salvamont Brașov.

Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat miercuri dimineața că nouă salvamontiști din echipele Victoria, Săcele, Zărnești și Sibiu vor interveni, miercuri, pentru recuperarea celor două cadavre care ar putea aparține turiștilor dispăruți în Munții Făgăraș.

Cornoiu a spus că cele două cadavre sunt pe două văi, în zone diferite.

Doi dintre turiștii dispăruți în Făgăraș, găsiți morți

"Vor intra două echipe de salvatori. Pe unul îl vor duce în sus, câteva sute de metri, cu niște sisteme speciale, pe o platformă unde poate să coboare elicopterul, iar pe celălalt îl vor coborî câteva sute de metri, către o poiană. Salvatorii coboară din elicopter, se cațără, că nu e potecă până acolo. E un perete pe care cei doi sunt atârnați, unde sunt ei nu ajunge cablul de la elicopter care are 50 de metri. Cadavrele sunt pe două văi diferite, nu au murit din aceeași cauză și în același timp. Există posibilitatea ca de unul dintre ei să fie legat al treilea, care nu se știe unde e", a declarat Sabin Cornoiu.

Cei trei turiști din Iași au plecat în 30 martie pe munte, lăsând mașina în curtea Schitului ”Sfântul Ioan Botezătorul”, din satul Breaza, județul Brașov. Autoritățile au fost alertate de starețul Ambrozie Duță, care a observat că cei doi bărbați de 60 de ani și tânărul de 18 ani nu au mai revenit la mașină. Căutările au început cu elicopterul de Paști, iar marți au fost observate două cadavre.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News