Companiile japoneze sprijină astfel programul de reformă economică promovat de premierul Shinzo Abe, care speră că majorările salariale vor stimula consumul, transformând revigorarea industriei şi profiturile mai mari ale exportatorilor într-o creştere economică mai puternică.
Programul economic al premierului Abe a revitalizat industriile de export prin deprecierea yenului, care a consolidat competitivitatea produselor japoneze pe piaţa globală.
Producătorii auto japonezi au fost principalii beneficiari ai deprecierii monedei, înregistrând creşteri puternice ale profiturilor în ultimele 12 luni. Guvernul a cerut marilor companii să ofere majorări salariale.
Toyota, cel mai mare producător auto din lume, a anunţat miercuri o majorare salarială medie de 2.700 yeni (26 de dolari) pe lună pentru angajaţii care fac parte din sindicat începând din aprilie, cu 0,8% faţă de remuneraţia din anul financiar 2013-2014, care se va încheia la 31 martie. Salariile nu au mai crescut la Toyota din anul 2008.
În timp ce majorarea salariului de bază este relativ mică, Toyota a acceptat cererea sindicatului de a creşte bonusurile şi primele primite în acest an de angajaţi la un nivel mediu de 2,44 milioane yeni (circa 23.000 de dolari), echivalentul a aproape 7 salarii medii lunare.
Toshiba a anunţat de asemenea prima majorare a salariilor începând din 2008, de 1.000 - 2.000 yeni (până la 20 de dolari).
Honda a majorat de asemenea salariile angajaţilor în medie cu 2.200 yeni (21,4 dolari) şi va plăti în acest an bonusuri echivalente, în medie, cu aproape şase salarii lunare.
Nissan, partenerul de alianţă al grupului Renault, va acorda începând din aprilie salarii crescute în medie cu 3.500 yeni (34 de dolari) şi bonusuri echivalente cu 5,6 salarii medii lunare.
Panasonic, deşi a înregistrat în ultimii ani pierderi de câteva miliarde de dolari, a convenit de asemenea o majorare de 2.000 de yeni (aproape 20 de dolari) a salariului mediu.
Guvernul japonez va majora începând de la 1 aprilie taxa pe vânzare de la 5% la 8%, în încercarea de a aşeza cea mai mare datorie de stat din lume pe o pantă descendentă după mai mulţi ani de creştere a cheltuielilor publice pe programe de stimulare a creşterii economice, în contextul presiunilor tot mai mari exercitate de îmbătrânirea populaţiei.
