Actual· 2 min citire

Romprest pierde procese pe bandă rulantă, în instanțele de judecată VIDEO

Romprest pierde procese pe bandă rulantă, în instanțele de judecată

Romprest pierde procese pe bandă rulantă, în instanțele de judecată

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2025, 17:14

Mafia gunoaielor care a pus stăpânire pe Romprest încearcă pe toate căile să pună mâna pe contractele de salubrizare din bani publici. Reprezentanții companiei care a îngropat sectorul 1 sub gunoaie a pierdut pe bandă rulantă procesele în instanță, după ce a început să pună presiuni pentru a menține contractul de colectare a deșeurilor din județul Vâlcea.

 Tribunalul București a respins cererea Romprest de a suspenda contractul de salubrizare din Râmnicu Vâlcea. Noua decizie vine după ce Curtea de Apel București și Tribunalul București au stabilit că Romprest nu mai are niciun drept legal de a presta servicii în județul Vâlcea.

O nouă înfrângere în instanță pentru Romprest. Un nou proces a fost pierdut de către cei care au îngropat Sectorul 1 în gunoaie și vor să rămână mufați la banii publici. Tribunalul București a respins cererea Romprest de a suspenda contractul de salubrizare din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Această decizie nu este definitivă și poate să fie atacată cu recurs în termen de 5 zile. Decizia din acest proces vine după ce compania Romprest a încercat să blocheze contractul de delegare a colectării deșeurilor din județul Vâlcea, după ce autoritățile locale au dat ordinul de începere pentru prestarea serviciilor. Instanța a stabilit că acțiunea Romprest nu întrunește condițiile legale pentru a fi judecată pe fond și a respins-o direct ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București a dat o decizie definitivă care schimbă complet jocul pe piața salubrizării din Râmnicu Vâlcea, dar și din județul Vâlcea. Într-un verdict așteptat cu interes, instanța a stabilit că Romprest nu mai are niciun drept legal de a presta servicii în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar contractul invocat de companie a încetat definitiv.

O nouă lovitură de grație pentru Romprest. Pierde și „reduta” Râmnicu Vâlcea. Tribunalul București a dat undă verde schimbării operatorului de salubrizare


Pe cale de consecință, singura entitate care are dreptul legal de a presta serviciul de salubrizare în municipiul Râmnicu Vâlcea și în județul Vâlcea este Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL.

Romprest a pus presiune în ultimii ani pe autoritățile locale să prelungească contractul pe care îl câștigase în 2015. Firma nu a ridicat mai multe săptămâni la rând gunoiul în 2022, după ce autoritățile locale au respins majorarea tarifelor de salubrizare.

Aceeași practică a fost folosită de Romprest și în sectorul 1 al Capitalei în 2021, după ce a lăsat cel mai bogat sector să fie acoperit cu gunoaie mai multe săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual