Actual· 2 min citire

România și alte 90 de țări au primit asigurări de la talibani că evacuările vor putea continua și după 31 august

Talibanii au reinstaurat un regim de teroare

Talibanii au reinstaurat un regim de teroare

Publicat29 aug. 2021, 23:04
Actualizat29 aug. 2021, 23:07

Peste 90 de țări, între care și România, au anunțat, duminică seară, că au primit angajamentul din partea talbanilor că tuturor străinilor și cetățenilor afgani care dispun de un permis de ședere în altă parte li se va permite evacuarea din Afganistan, chiar și după reragerea trupelor americane de marți. Documentul nu este semnat de Rusia și China.

"Am primit garanții din partea talibanilor că toți cetățenii străini și orice cetățean afgan care dispune de o autorizație de călătorie va primi permisiunea să părăsească țara. Ne angajăm să ne asigurăm că toți cetățenii, rezidenți, angajați, afgani, care au lucrat cu noi și care sunt în pericol, să poată cotinua să meargă liber spre destinații în afara Afganistanului", se arată în declarație, transmite News.ro

"Vom continua să oferim documente care permit plecarea unor afgani și avem angajamentul talibanilor că vor putea călători spre țările noastre. Luăm în considerare declarațiile publice ale talibanilor care confirmă această înțelegere", se menționează în declarația citată.

Țările semnatare sunt: SUA, Albania, Australia, Belgia, Belize, Bulgaria, Burkina Faso, Capul Verde, Canada, Republica Centrafricană, Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeș, Croația, RD Congo, Danemarca, Djibouti, Republica Dominicană, El Salvador, Estonia, Eswatini, Micronesia, Fiji, Finlanda, Franța, Gabon, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Guinea, Guyana, Haiti, Honduras, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Iordania, Kazahstan, Kenya, Kiribati, Kîrgîstan, Letonia, Liban, Liberia, Libia, Lituania, Luxemburg, Madagascar, Maldive, Malta, Marshall Islands, Moldova, Muntenegru, Maroc, Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Niger, Macedonia de Nord, Norvegia, Palau, Papua Noua Guinee, Polonia, Portugalia, Cipru, Coreea de Sud, Kosovo, România, Rwanda, NATO, Senegal, Serbia, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Somalia, Spania, St. Kitts and Nevis, Sudan, Surinam, Suedia, Elveția, Bahamas, Gambia, UE, Togo, Trinidad-Tobago, Turcia, Uganda, Ucraina, Comore, Marea Britanie, Vanuatu, Yemen și Zambia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News