Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiții). Renumita agenție avertizează asupra riscului de recesiune tehnică, din prima parte a anului viitor. Pe de altă parte, agenția remarcă punctul forte al țării noastre ca fiind dependența energetică redusă față de Rusia.
Ratingul României „BBB minus” este susținut de apartenența la Uniunea Europeană și fluxurile de capital din UE care sprijină investițiile și macrostabilitatea, și PIB-ul per capita, indicatorii privind guvernanța și dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB”.
Însă acestea sunt contrabalansate de un deficit bugetar și un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu deficitele altor țări, de performanțe scăzute privind consolidarea bugetară și rigidități ridicate ale bugetului, și o poziție de debitor extern net relativ ridicată, apreciază Fitch, preluată de Agerpres.
Perspectiva negativă reflectă riscurile de evoluție negativă provocate de războiul din Ucraina și criza energiei din Europa asupra performanței economice, fiscale și externe a României, agravată de perspectivele de creștere ale zonei euro mult mai slabe și de condițiile externe de finanțare mult mai dificile decât la momentul precedentei analize a ratingului, în aprilie. Aceste riscuri sunt agravate de obiectivele politice concurente care stau la baza dezechilibrelor macroeconomice persistente.
Perspectiva negativă reflectă, de asemenea, incertitudinile continue privind implementarea politicilor care să vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu, în pofida progreselor din acest an, se arată în comunicatul agenției de evaluare financiară. Fitch estimează o reducere a deficitului fiscal în 2022 la 6,4% din PIB, în linie cu țintele bugetare într-o mare măsură, în urma performanței solide pe partea veniturilor. Creșterea cheltuielilor a fost mai atenuată în urma majorărilor moderate de pensii și salarii, dar a început să accelereze, ducând la efecte negative asupra prețurilor la bunuri și servicii și la măsuri suplimentare de sprijin.
Fitch: Deficitul bugetar ar putea să scadă la 5,5% din PIB în anul 2023
Agenția se așteaptă la un cadru fiscal mai dificil în 2023, în contextul creșterii mai lente și a cererii pentru cheltuieli mai ridicate, ceea ce ar putea reduce transparența fiscală. Până acum schemele de sprijin pentru energie, care includ plafonări la electricitate și gaze pentru gospodării și, într-o măsură mai mică, pentru firme, sunt planificate să fie finanțate din taxele excepționale, cu un impact limitat asupra bugetului, dar nu poate fi exclus mai mult sprijin direct. Fitch se așteaptă ca deficitul să scadă la 5,5% din PIB în 2023 și la 4,7% din PIB în 2024, în special în urma îmbunătățirii graduale a colectării veniturilor, în linie cu reforma fiscală aprobată în trimestrul doi din 2022 pentru reducerea lacunelor și majorarea unor taxe.
Economia României ar putea intra în „recesiune tehnică” în primul trimestru din 2023
Conform Fitch, economia ar urma să înregistreze un avans de 6,2% în 2022, una dintre cele mai ridicate rate de creștere din UE, datorită performanței solide din primele două trimestre ale anului. Creșterea este condusă de constituirea stocurilor (evoluție care s-ar putea modifica în următoarele trimestre), dar și de consumul privat solid, în pofida războiului din Ucraina.
Cu toate acestea, agenția se așteaptă ca inflația ridicată, majorarea dobânzilor și mediul extern mai slăbit să ducă la o încetinire rapidă a creșterii PIB-ului în următoarele trimestre, fiind posibilă intrarea economiei într-o recesiune tehnică în primul trimestru din 2023.
Presiunile provocate de costul substanțial al energiei a determinat Fitch să previzioneze un avans al economiei de doar 1,6% în 2023, și o redresare la 3,7% în 2024, stimulată de investițiile publice legate de fondurile europene.
Perspectivele macroeconomice pe termen scurt sunt afectate de riscuri negative semnificative, în special în urma impactului costurilor mai ridicate cu energia în Europa. România este una dintre țările cel mai puțin expuse din Europa Centrală și de Est (CEE) la comerțul cu energie cu Rusia, având una dintre cele mai mari capacități interne de producere a gazelor din Europa. Aceasta, combinată cu umplerea capacităților de stocare, înseamnă că în următoarele luni riscul întreruperii aprovizionării cu gaze în iarnă este scăzut.