Coronavirus - România: 508345 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

REZIDENŢIAT 2017: Iată cum arată subiectele, grilele corecte şi rezolvările la REZIDENŢIAT 2017

Friday, 17 November 2017, 12:22 Sursă: REALITATEA.NET

REZIDENŢIAT 2017. În sesiunea din 2017, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3565 locuri și posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară şi 136 locuri și posturipentru farmacie.

Anul acesta, numărul locurilor și posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare.

REZIDENŢIAT 2017. “Urez succes mai tinerilor mei colegi care susțint duminică unul dintre cele mai importante exemene din cariera lor. În același timp, îi asigur că depunem toate eforturile pentru a le crea condițiile necesare de a profesa în sistemul medical românesc, iar un pas important îl reprezintă modificarea salarizării personalului medical. Începând de anul viitor, medicii rezidenți vor beneficia de creșteri salariale semnificative, între 151% și 287% în funcție de specialitate și anul de pregătire. De asemenea, toți rezidenții vor încasa bursele de rezidențiat, până la intrarea în vigoare a creșterilor salariale.”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog.

REZIDENŢIAT 2017. Concursul de duminică, 19 noiembrie 2017se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

REZIDENŢIAT 2017. Ministerul Sănătăţii a publicat în revista de specialitate Viaţa Medicală şi pe site-ul www.ms.ro, secțiunea Rezidențiat, toate amănutele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare.

REZIDENŢIAT 2017. Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu de concurs.

Pe baza punctajelor obţinute la concurs se alcătuieşte o clasificare unică naţională pentru fiecare domeniu.

REZIDENŢIAT 2017. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea clasificării, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, indiferent de centrul universitar de concurs.

REZIDENŢIAT 2017. Consultă listele finale cu candidații înscriși la concurs

REZIDENŢIAT 2017. Cine se poate prezenta la concurs:

a) candidații posesori ai unei diplome de licență în profil medico-farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta;
b) rezidenții aflați în pregătire, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare;
c) specialiștii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate, cu respectarea prevederilor legale, privitor la obținerea celei de a doua specialități. Specialiștii care au efectuat programul de pregătire prin rezidențiat, forma pe post, pot obține a doua specialitate după îndeplinirea condiției din actul adițional încheiat la contractul de muncă; d) candidații care îndeplinesc condițiile privind cetățenia stabilite de Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Republicată, cu modificările și completările ulterioare, și au diplomă de licență în profil medico-farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta.

REZIDENŢIAT 2017. Sunt admiși la concurs numai candidații care sunt apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea activității în domeniul pentru care candidează, conform certificatului medical aflat la dosarul de înscriere.

Înscrierile pentru concurs s-au făcut prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 18-27 octombrie 2017, inclusiv. Programul de depunere a dosarelor va fi următorul: pentru zilele de luni până joi orele 9,00-15,00, respectiv 9,00-14,00 pentru zilele de vineri. Direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie îşi vor adapta numărul punctelor de depunere a dosarelor în funcţie de afluxul de candidaţi.

REZIDENŢIAT 2017. Lista cu locurile scoase la concurs, pe fiecare județ, poate fi consultată AICI 

REZIDENŢIAT 2017. Lista cu posturile scoase la concurs, pe fiecare județ, poate fi consultată AICI 

REZIDENŢIAT 2017. Tematica și bibliografia pentru domeniul MEDICINĂ

REZIDENŢIAT 2017. Tematica și bibliografia pentru domeniul MEDICINĂ DENTARĂ

REZIDENŢIAT 2017. Tematica și bibliografia pentru domeniul FARMACIE

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL