Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.
Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este 'în stare de suferință', alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.
În iarna anului 1941, Regele Mihai și Regina-mamă Elena au fost atrași într-o cursă ca să-l întâlnească pe Hitler. Cum s-au petrecut lucrurile aflăm din volumul „Mihai I al României. Regele și țara“, semnat de Ivor Porter.
În octombrie, regina Elena I-a spus lui Mihai Antonescu că i-ar plăcea să facă o vizită la Florența. Ministrul de Externe a acceptat imediat și, spre marea ei surpriză, i-a sugerat că Regele ar trebui s-o însoțească. Guvernul a aranjat, împotriva voinței lor, să călătorească prin Germania și nu prin Ungaria și, în ultima clipă, când nu mai puteau refuza, au primit invitația de a dejuna în compania Fuhrerului, scrie adevarul.ro.
"Nu puteai să ai o conversație normală cu Hitler, nici la nivelul simplei politeți. Când ajungea la un subiect care interesa, vedeai că ochii încep să-i sticlească, vorbea mult, agitat… În timpul mesei, a venit un ofițer care i-a comunicat nu știu ce lucru minunat s-a întâmplat pe front, la care el n-a avut nicio reacție. Probabil că ofițerul a intrat în sală conform unei indicații de regie. Pe neașteptate, a lovit cu palma în masă și a spus că el garantează că Statele Unite nu vor intra în război niciodată.
A perorat. La început impresia a fost penibilă. Obligat să ascult, a sfârșit prin a impresiona – n-am spus și în mod plăcut. Ridica tonul până la urlet, ca un sălbatic. Nu știu cum se comporta în discuțiile particulare: în cele oficiale vroia să impresioneze cu orice preț - și atunci o lua razna, făcea abstracție de cei de față, parcă se adresa unei mulțimi. Dacă erai mai atent, îți dădeai seama că vorbește cu patimă despre lucrurile pe care le puteai citi în orice jurnal nazist“. Aceasta este impresia pe care Hitler a lăsat-o Regelui Mihai.