În timpul sarcinii, cel mai mare vis al unei viitoarei mame este să își strângă la piept bebelușul sănătos. Când copilul se naște însă prematur, acest vis se spulberă. Urmează luni întregi de griji, lacrimi, speranță și multe rugăciuni, dar dacă mama are șansa să nască într-o maternitate dotată cu echipamente medicale performante, copiii născuți înainte de termen beneficiază de cea mai bună îngrijire și au șanse mari să supraviețuiască.
Cristina este una dintre miile de mame care, în curând, își va putea lua în brațe copiii născuți prematur. Povestea sa este demnă de un roman. De când se știe, și-a dorit doi copii, dar nu a fost deloc ușor să devină mamă. După luni întregi de tratament, puțin după ce împlinise 27 de ani, femeia a primit vestea cea mare: era însărcinată.
Destinul Cristinei s-a schimbat însă radical când a aflat că va avea trei fetițe. A știut din primele luni că există riscul de a naște prematur și, din păcate, această temere s-a adeverit: copilele au venit pe lume la doar 28 de săptămâni.
Cristina nu a putut naște în orașul ei, la Caracal, pentru că maternitatea de acolo nu era pregătită să țină în viață trei prematuri. Tocmai de aceea, Sara, Nicole și Sofia s-au născut la spitalul Filantropia din București. Cea mai puternică a fost Sara, cu 1050 grame la naștere. Cea mai vulnerabilă, Sofia, cântărea doar puțin peste 800 de grame. Cele trei fetițe au avut șansa ca în maternitate să existe, în acea zi, trei incubatoare libere. Fără acestea, niciuna dintre ele nu ar fi supraviețuit. Pentru Sofia a fost și mai greu: fetița a avut nevoie de suport respirator, iar norocul său a fost să existe un ventilator donat cu puțină vreme înainte de Salvați Copiii maternității Filantropia.
Acum, datorită echipamentelor medicale performante din maternitate și îngrijirii din partea medicilor, cele trei copile sunt bine, iau în greutate, iar mămica lor își va îndeplini în curând visul de a-și îmbrățișa fetițele și de pleca împreună acasă.
Cum poți ajuta
În România, 18.000 de copii se nasc prematur anual. La fiecare cinci ore, în România moare un copil mai mic de un an. Țară noastră se menține pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8,8 la 1000 de nou-născuți vii, în 2014.
Acești copii ar putea trăi dacă maternitățile ar avea suficiente echipamente medicale performante. Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizația Salvați Copiii a reușit până în prezent să doteze 58 de maternități cu incubatoare, mese de resuscitare și aparate de ventilație.
Și tu poți da o șansă la viață copiilor născuți prematur! Fii alături de ei și de familiile lor într-unul dintre cele mai grele momente din viața lor și schimbă-le în bine destinul, redirecționând 2% din impozitul pe venit către Salvați Copiii! Este simplu: trebuie să descarci formularul 200 sau 230 de la www.salvaticopiii.ro/doilasuta, să îl completezi cu datele personale și să îl depui la ANAF, până pe 25 mai.
Contribuția ta va sprijini planul Salvați Copiii de a dona încă 25 de echipamente medicale performante anul acesta. Suma redirecționată în 2015 a fost de 272.673 euro, iar fondurile obținute astfel au fost utilizate pentru a dota 22 de maternități și secții de nou-născuți cu aparatură medicală, asigurând astfel supraviețuirea nou-născuților care au avut nevoie de intervenție medicală urgentă.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Mai multe informații despre proiectele Salvați Copiii pot fi găsite pe pagina de Facebook a organizației, https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania, și pe site, www.salvaticopiii.ro.