Salarii medii care depășesc pragul de 6.000 de lei: un record pe care doar două profesii l-au atins până acum. Acest lucru s-a întâmplat abia în ultimele raportări ale INS, pe fondul majorărilor salariale din întreaga economie și în condițiile acordării unor bonusuri anuale de sfârșit de an.
Salariul mediu net în industria IT a ajuns la 6.069 de lei în luna decembrie a anului trecut, în creștere cu aproape 20% față de perioada similară din 2015, arată datele Institutului Național de Statistică.
Astfel, IT-știi au ajuns să câștige în decembrie de 2,6 ori mai mult decât angajații plătiți cu salariul mediu net pe economie.
La nivelul întregii economii, salariul mediu a crescut cu numai 11% în decembrie 2016 față de decembrie 2015, în timp ce în IT creșterea a fost aproape dublă.
În mod surprinzător, creșterile salariale din ultimii ani au făcut ca IT-ul să nu fie chiar cel mai bine plătit sector din economie. Angajații din IT sunt depășiți de cei din sectorul „fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului”, care au avut salarii medii nete de 6.120 de lei net.
Creșterea accelerată a salariilor din industria IT a fost generată de extinderea afacerilor din acest sector, dar și de deficitul mare de candidați din această industrie. Potrivit zf.ro, de pe băncile facultăților din România ies circa 7.000 de absolvenți specializați în domeniul IT în fiecare an, iar nevoia din piață este dublă.