Actual· 1 min citire

Consiliul Concurenței: Uber nu mai poate fi oprit, taximetriștii s-au trezit târziu

Consiliul Concurenței: Uber nu mai poate fi oprit, taximetriștii s-au trezit târziu

Consiliul Concurenței: Uber nu mai poate fi oprit, taximetriștii s-au trezit târziu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 iun. 2019, 16:49

Reacția taximetriștilor față de transportul alternativ a venit târziu, iar acum este dificil să mai dau Uber-ul afară de pe piață, a declarat, joi, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, la "Digital Assembly 2019".

"România se află într-o poziție bună, iar tehnologiile sunt adoptate destul de repede. Bulgaria, de exemplu, a dat afară Uber-ul destul de repede, și mi-am dat seama că la noi nu a existat nicio opoziție, iar reacția taximetriștilor noștri a venit foarte greu. Acum, este dificil să dai Uber-ul afară de pe piață ... Acum ne chinuim să vedem cum reglementăm ridesharing și, probabil, că Guvernul va emite o Ordonanță de Urgență care să reglementeze acest domeniu", a menționat Chirițoiu.

Șeful Consiliului Concurenței a subliniat, de asemenea, că digitalizarea este un lucru pozitiv pentru consumatorii europeni, inclusiv pentru cei români, însă, la ora actuală, este România singura țară din Uniunea Europeană care nu a transpus Directiva pe serviciile de plată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News