Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, în proprietatea căreia se află clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit parțial, luni, afirmă că nu are cunoștință ca imobilul să fi avut probleme structurale și că nici utilizatorii acestuia nu ar fi semnalat nereguli în acest sens.
Reprezentanții Arhiepiscopiei au menționat într-un comunicat de presă că ansamblul de clădiri, respectiv două școli și un internat, care a fost naționalizat în 1948, a fost retrocedat Arhiepiscopiei în 2004. De atunci, complexul de clădiri a fost închiriat în scopuri educaționale de către municipalitatea din Odorheiu Secuiesc, iar Arhiepiscopia a folosit aproape toată chiria primită pentru cele mai urgente lucrări de restaurare a clădirilor.
Potrivit sursei citate, pentru lucrările ample de reabilitare și întreținere, "Arhiepiscopia a depus eforturi pentru a strânge mai multe milioane de euro". Reabilitarea a două dintre clădirile complexului au fost finalizate, iar cea a internatului urma să înceapă anul viitor.
„Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia este șocată și întristată la aflarea veștii tragediei de la Odorheiu Secuiesc (...) Nu avem cunoștință de probleme structurale în clădire și nici utilizatorii clădirii nu au semnalat până acum vreo problemă. Intenția de a efectua lucrări de refacere a gardului de împrejmuire și porții de acces și ale rețelelor de instalații în apropierea clădirii ne este cunoscută. Arhiepiscopia a demarat o anchetă internă și dorește ca experții să clarifice cât mai curând posibil cauza prăbușirii clădirii", se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a Arhiepiscopiei din Alba Iulia.
În comunicat se menționează că arhiepiscopul Kovacs Gergely s-a deplasat la fața locului în seara tragediei și a participat în cursul zilei de marți la discuții cu autoritățile, atât pentru a stabili responsabilitatea, cât și pentru a oferi sprijin elevilor, familiilor acestora, profesorilor și celor afectați. În cursul după-amiezii de marți, acesta le-a vizitat pe cele două eleve care sunt tratate la spitalul din Odorheiu Secuiesc.