Familia Aurei Ion, moartă în accidentul de avion din Munții Apuseni, a comentat raportul dat publicității de CIAS.
"Astăzi, 19 octombrie 2015, CIAS a prezentat familiei defunctei Aurelia Ion raportul final al investigației accidentului ce a avut loc la 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni. Urmează ca, în cel mai scurt timp, familia Aureliei Ion să emită un punct de vedere cu privire la conținutul Raportului emis de către CIAS, precum și cu privire la numirile făcute la nivelul comisiei de investigație a accidentului. Față de acestea, familia urmează să solicite Ministerului Transporturilor verificarea membrilor comisiei de investigație, mai precis dacă aceștia îndeplineau criteriile impuse de lege pentru a putea efectua investigația accidentului.
Familia Aureliei Ion arătă că va continua toate demersurile începute, că ancheta penală trebuie să își urmeze cursul firesc pentru stabilirea împrejurărilor accidentului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. De asemenea, familia, prin avocat, a solicitat Parchetului administrarea mai multor probe, inclusiv efectuarea expertizei tehnice de specialitate.
Familia arată că, la data de 20 ianuarie 2014, niciuna dintre instituțiile implicate în eveniment nu a respectat întocmai legile, procedurile, regulamentele în vigoare la acel moment. De asemenea, mai arătăm că, s-a încercat intimidarea doamnei avocat Laura Beleca, avocatul familiei, precum și destabilizarea activității cabinetului acesteia", preciează un comunicat al familiei Aurei Ion.
Rezultatele investigației CIASau scos la iveală decizii greșite luate de comandantul avionului, Adrian Iovan. Prima dintre ele - decolarea cu o încărcătură mai mare decât cea admisă. A doua - decizia de a continua zborul în condiții meteorologice nefavorabile.