Război în Ucraina - Ziua 489 - Lukașenko mărturisește că i-a cerut lui Putin să nu-l ucidă pe Prigojin - LIVE TEXT

Razboi in Ucraina
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a mărturisit marți că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu-l asasineze pe șeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin.
UPDATE 19:30 - Mai multe rachete au lovit marți un restaurant în centrul orașului Kramatorsk, din estul Ucrainei, a indicat guvernatorul regional, transmite AFP. ''Două rachete au fost trase asupra orașului Kramatorsk'', asupra unui restaurant din centru, ''unde era o mare concentrație de civili'', a declarat guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko. ''Acum vom stabili numărul de răniți și de posibile victime'', a adăugat el. Kramatorsk, oraș cu 150.000 de locuitori înainte de război, este ultima mare localitate sub control ucrainean din estul țării. Orașul este situat la aproximativ 30 de kilometri de front.
UPDATE 18:28 - Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a mărturisit marți că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu-l asasineze pe șeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, în timpul rebeliunii pornite de acesta și la care în final a renunțat în urma unei înțelegeri mediate de liderul de la Minsk, relatează AFP.
"I-am spus lui Putin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă. Fie din prima încercare, fie la a doua. Dar i-am spus: nu o faceți!", a afirmat Lukașenko în fața unor responsabili din țara sa, potrivit unei înregistrări video publicate pe un canal de Telegram apropiat președinției belaruse, Pool Pervogo.
Conform acordului mediat de Lukașenko ce a pus capăt sâmbătă unui marș al luptătorilor Wagner către Moscova, Prigojin se va refugia în Belarus în schimbul renunțării de către Rusia la inculparea sa pentru rebeliunea declanșată, în timp ce combatanții grupării pot opta pentru integrarea lor în armata rusă, iar cei care nu doresc au și posibilitatea de a pleca în Belarus alături de Prigojin.
UPDATE 12:40 - Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat marți că va clasa dosarul împotriva grupării paramilitare Wagner, după ce luptătorii săi au organizat sâmbătă tentativa de puci care a amenințat regimul lui Vladimir Putin.
„Cazul insurecției armate a fost clasat pe 27 iunie, a anunțat FSB”, potrivit presei de stat ruse - RIA Novosti.
UPDATE Summit-ul nocturn al lui Putin cu liderii securității, după discursul televizat și ultimatumul dat mercenarii lui Wagner
După discursul televizat și ultimatumul dat mercenarilor Wagner, Putin a convocat Consiliul de Securitate. Alături de el se aflau toți cei care gestionează pârghiile-cheie ale puterii: șefii serviciilor secrete și ai Gărzii Naționale, procurorul general și șeful comisiei de anchetă, ministrul de interne și, de asemenea, ministrul Apărării, Șoigu, negându-se astfel zvonuri despre eliminarea sa iminentă.
UPDATE ORA 11:45 - Prigojin a ajuns împreună cu o parte din mercenarii Wagner în Belarus, marți dimineață
UPDATE Guardian - Opoziția din Australia - nu mai vrem să trimitem armament din „era Vietnamului” către Ucraina
Australia trebuie să furnizeze „vehicule speciale” Ucrainei, spune liderul opoziției, Peter Dutton.
Publicul australian a susținut foarte mult președintele Zelensky și cauza sa și, trimițând vehicule din epoca Vietnamului în Ucraina, nu este ceea ce au cerut.
"Armata ucraineană este foarte, foarte conștientă de ceea ce au nevoie, au cerut anumite vehicule, inclusiv Hawkeis, acestea sunt vehiculele care ar trebui trimise pentru că ucrainenii știu cel mai bine de ce au nevoie”, mai spune liderul opoziției.
UPDATE Kyiv Independent - Nicio amenințare nucleară din partea Rusiei
Statele Unite nu văd niciun indiciu că Rusia intenționează să arunce în aer centrala nucleară Zaporizhzhia sau să folosească arme nucleare împotriva Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, reporterilor în timpul unui briefing din 26 iunie.
UPDATE - Ucraina confirmă uciderea a doi adolescenți în Berdiansk de către bombardamentele rusești
În urma unei anchete independente, autoritățile ucrainene au confirmat uciderea a doi adolescenți de către trupele ruse în orașul ocupat Berdiansk, regiunea Zaporizhzhia, a informat Administrația Militară a orașului Berdiansk în aplicația de mesagerie Telegram.
UPDATE - Avionul lui Prigojin a zburat de la Rostov la Sankt Petersburg după rebeliune
Avionul fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a zburat de la Rostov la Sankt Petersburg pe 25 iunie după rebeliunea sa de scurtă durată împotriva guvernului putinist, a informat IStories, un proiect independent de jurnalism de investigație rusesc, pe 26 iunie.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























