Încep audierile în cazul scandalului care a avut loc în luna aprilie pe Aeroportul Băneasa, în urma căruia un bărbat și concubina acestuia au fost bătuți de către patru indivizi, sub privirile călătorilor. Conform martorilor care au ajuns la audieri, agresorul ar fi fost chiar un însoțitor de zbor, angajat al companiei Wizz Air. Reprezentanții companiei au reacționat și au transmis că au toleranță zero față de orice formă de agresiune sau comportament care poate pune în pericol pasagerii și echipajul.
”La Poliția Transporturi Otopeni urmează să fie efectuate audieri în cazul scandalului generat și petrecut chiar în incinta aeroportului Băneasa, acolo unde un bărbat și concubina acestuia au fost bătuți de către patru indivizi în ochii tuturor călătorilor în mijlocul aeroportului”, a anunțat avocatul Adrian Cuculis.
Incidentul a avut loc pe 21 aprilie, când polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au fost sesizați telefonic de dispeceratul Aeroportului Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu cu privire la o altercație în zona Terminalului Sosiri.
„La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene «Henri Coandă» din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au fost sesizaţi telefonic (…) cu privire la faptul că, în zona Terminalului Sosiri, mai multe persoane ar avea o altercaţie”, a transmis IGPR într-un comunicat.
Forțele de ordine au identificat cinci persoane implicate, acestea fiind conduse la sediul poliției pentru cercetări. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că trei dintre acestea călătoriseră împreună pe ruta Germania - România, iar conflictul ar fi izbucnit în timpul zborului.
„La sosirea în zona terminalului aeroportului Băneasa, doi dintre participanţi s-ar fi lovit reciproc, moment în care în altercaţie ar fi intervenit alţi 2 bărbaţi, cunoscuţi ai unuia dintre primii, care i-ar fi lovit la rândul lor pe bărbatul şi pe femeia cu care cunoscutul acestora se afla în conflict”, au precizat polițiștii.
Reacția Wizz Air
„Wizz Air a luat la cunoștință despre un incident care a avut loc la Aeroportul Băneasa pe 21 aprilie și, întrucât cazul face în prezent obiectul unei anchete desfășurate de autoritățile locale, compania nu poate oferi în acest moment alte detalii cu privire la circumstanțele specifice ale situației. Ține de autoritățile competente și de poliție să investigheze și să stabilească faptele legate de incident.
Wizz Air condamnă cu fermitate orice formă de agresiune fizică sau verbală și tratează cu maximă seriozitate toate sesizările privind comportamente inadecvate. Siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nostru reprezintă prioritatea noastră principală, iar compania aeriană aplică o politică strictă împotriva hărțuirii, comportamentului agresiv și abaterilor.
Wizz Air are toleranță zero față de orice comportament care ar putea compromite siguranța, securitatea sau binele pasagerilor, a echipajului sau a personalului aeroportuar, indiferent de circumstanțe. Compania aeriană va continua să coopereze cu autoritățile competente, după cum este cazul,” a transmis compania aeriană.
În urma anchetei, trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.