Actual· 2 min citire

Raed Arafat, avertisment sumbru: 89% dintre decese și 68,7% dintre cazurile de COVID, la persoane nevaccinate

Raed Arafat, avertisment sumbru: 89% dintre decese și 68,7% dintre cazurile de COVID, la persoane nevaccinate

Raed Arafat, avertisment sumbru: 89% dintre decese și 68,7% dintre cazurile de COVID, la persoane nevaccinate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 nov. 2021, 19:00

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, vineri, că în perioada 8-14 noiembrie 89,3% dintre decese și 69,7% dintre cazurile confirmate de COVID-19 au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

„Raportul INSP între 8-14 noiembrie arată că 89,3% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. În săptămâna 8-14 noiembrie, 69,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. De la începutul pandemiei până în prezent, 85,8% din totalul deceselor au fost la persoane cu vârsta de peste 60 de ani", a precizat Arafat, în cadrul unei conferințe de presă.

Conform analizei INSP, 93,1% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Totodată, în perioada 12-19 noiembrie, numărul persoanelor confirmate cu SARS-CoV-2 a scăzut la 4.844 la 2.889, în condițiile în care care pe 10 septembrie erau 2.520 de cazuri confirmate.

Numărul pacienților internați la ATI a scăzut în perioada 12-19 noiembrie de la 1.733 la 1.604, după ce pe 10 septembrie numărul acestora era de 543. Numărul pacienților decedați a scăzut de la 307, pe 12 noiembrie, la 281, pe 19 noiembrie.

În ce privește localitățile cu valoarea a incidenței de peste 3 la mia de locuitori, în săptămâna 11-18 noiembrie numărul acestora a scăzut de la 2.136 la 1.455, după ce în 4 noiembrie numărul lor era de 2.419, iar în 28 octombrie era de 2.393.

Au existat 261 de solicitări de transfer, între 12-18 noiembrie, în scădere față de săptămâna anterioară (504 cereri) și săptămâna precedentă acesteia (727 de cereri).

În ce privește unitățile de primiri urgențe, între 5-11 noiembrie, acestea au avut 9.429 de pacienți, dintre care 5.792 au fost confirmați cu SARS-CoV-2, iar între 12-19 noiembrie numărul pacienților de la UPU a fost de 6.016, dintre care 2.614 confirmați.

Între 5-11 noiembrie, 207 de angajați din rândul personalului medical au fost detașați, iar între 12-19 noiembrie numărul a crescut la 235.

"Detașările vor continua o perioadă, până vom vedea că numărul cazurilor scade și în secțiile de ATI și că nu mai este nevoie de personalul, rezidenții și medicii specialiști pe care îi detașăm", a precizat Raed Arafat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News