Actual· 2 min citire

Purtătorul de "tăcere" al Guvernului. "Nu cunosc, nu știu, nu am niciun comentariu"

Purtătorul de "tăcere" al Guvernului. "Nu cunosc, nu știu, nu am niciun comentariu"

Purtătorul de "tăcere" al Guvernului. "Nu cunosc, nu știu, nu am niciun comentariu"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 feb. 2018, 20:16

Noul purtător de cuvânt al Guvernului Dăncilă, fostul prezentator TV Nelu Barbu a evitat orice răspuns legat de cel mai sensibil subiect al zilei: condamnarea lui Darius Vâlcov, consilierul premierului și inițiatorul "revoluției fiscale".

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a afirmat joi că nu este mandatat să ofere vreun comentariu în ceea ce privește situația consilierului de stat Darius Vâlcov, adăugând că, în cazul care Executivul va avea ceva de comunicat pe acest subiect, o va face cu siguranță.

"Nu sunt mandatat să ofer niciun fel de comentariu în privința acestui subiect. Dacă Guvernul României va avea ceva de spus, cu siguranță o va face și vă anunțăm", a declarat Nelu Barbu, întrebat de jurnaliști, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă are vreun mesaj din partea premierului Viorica Dăncilă referitor la situația consilierului de stat Darius Vâlcov.

Strategul PSD, Darius Vâlcov, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Decizia nu este, însă, una definitivă. Omul considerat a fi inițiatorul Revoluției Fiscale și autorul de bază al Programului de guvernare PSD, actualmente consilier al premierului Viorica Dăncilă, trebuie să dea statului peste 6 milioane de lei. E decizia Instanței Supreme.

Întrebat dacă are cunoștință despre faptul că Vâlcov și-ar fi manifestat intenția de a demisiona din funcție sau dacă premierul și-a manifestat intenția de a-l demite, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus: "Nu am niciun comentariu pe acest subiect, nu cunosc, nu știu, nu".

Darius Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată pe 30 ianuarie în Monitorul Oficial.

Joi, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina și ministru al Finanțelor, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Decizia nu este definitivă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News