Aproximativ 30 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Arad au protestat, joi dimineață, în curtea instituției. Ei acuză conducerea de abuzuri. În plus, ei susțin că au cele mai mici salarii din țară. Activitatea de urgență a Serviciului de Ambulanță Arad nu a fost afectată.
Medici, asistenți și șoferi s-au adunat, joi dimineață, în curtea Serviciului de Ambulanță Arad. Ei au protestat față de conducerea actuală a instituției și au cerut demisia acesteia.
Angajații au redactat un memoriu pe care l-au înaintat Prefecturii, Ministerului Sănătății și lui Raed Arafat. În acest document, ei îl acuză pe managerul unității, Roberto Schill, că ar fi comis o serie de abuzuri în raport cu angajații, iar o sută de persoane ar fi fost nevoite să plece în ultimii ani din această cauză.
"Suntem pur și simplu epuizați fizic, psihic și financiar din cauza politicii manageriale defectuoase și abuzive, exercitată timp de opt ani de către actuala echipă managerială. Suntem disperați și total dezorientați", spun protestatarii în memoriu.
Participanții la protest s-au mai plâns că "salarizarea este cea mai mică din țară". Angajații Serviciului de Ambulanță Arad spun că sunt obligați să facă ore suplimentare, plătite "cu bani de mizerie, între 2,5 și 4,5 lei", susținând că în 2013 au făcut peste 20.000 de ore de suplimentare din cauza lipsei de personal.
Protestatarii se plâng și de modalitatea de supraveghere "în sistem penitenciar" a angajaților, după ce au fost montate camere video și "un set de microfoane cuplate la fiecare calculator din unitate, interceptându-se astfel toate convorbirile avute de către angajați".
Protestatarii mai spun că "au existat demisii forțate" în instituție, sancțiuni neîntemeiate și "înscenări create la modul deliberat împotriva persoanelor antipatice directorului general sau directorului economic".
"Astfel, doctorului Durnea Radu i s-a efectuat un control la trusa sanitară din gestiunea acestuia în lipsă, fiindu-i găsite în bagajul medical de urgență medicamente expirate, deși cu numai o zi în urmă controlase personal trusa, fiind de notorietate probitatea morală și profesională a acestui om. Controlul s-a efectuat în lipsa medicului, omul fiind pus în fața faptului împlinit, lucru știut atât de el, cât și de către colegi că «probele» au fost intenționat plantate pentru compromiterea acestuia", se mai arată în memoriul angajaților Ambulanței Arad.
În replică, directorul unității, Roberto Schill, a respins toate acuzațiile și a spus că protestul nu a fost unul spontan, ci organizat. Asta în condițiile în care în această perioadă se negociază noul contract colectiv de muncă, "iar reglementările legale nu permit organizarea de proteste sau greve în această perioadă a negocierilor", a declarat Schill pentru Mediafax.
"Acuzatorii sunt persoane care într-o măsură semnificativă nu și-au făcut treaba, iar unii au fost sancționați disciplinar. Sunt de acord că volumul de muncă este mare, dar trebuie să asigurăm asistența de urgență", a mai spus directorul Serviciului de Ambulanță Arad.
El a precizat că unitatea are 193 de angajați, iar pentru a acoperi necesarul ar mai fi nevoie de 36, jumătate asistenți, jumătate șoferi.
Protestul a durat o oră și jumătate și a fost supravegheat de către jandarmi.