Actual· 1 min citire

Proiect: tinerii pot primi 20.000 de euro și teren gratis de la stat

Proiect: tinerii pot primi 20.000 de euro și teren gratis de la stat

Proiect: tinerii pot primi 20.000 de euro și teren gratis de la stat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 sept. 2016, 16:29

Apar tot mai multe inițiative legislative filantropice în Parlament pe măsură ce se apropie campania electorală.

Statul român sprijină accesul tinerilor la o locuință proprietate personală prin acordarea unui teren de cel mult 500 de metri pătrați în intravilanul localităților și prin acordarea unei subvenții de maximum 20.000 de euro pentru acoperirea parțială a costurilor construcției, se arată într-o propunere legislativă a deputatului PSD Florin Gheorghe, depusă la Senat.

Subvenția de la bugetul de stat este în valoare de 35% din valoarea locuinței construite și nu poate depăși echivalentul în lei a 20.000 de euro,scrie Economica.net. Fondurile aferente subvenției se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor - Programul Național de Dezvoltare Locală.

Potrivit actului normativ, de facilitățile acordate beneficiază tinerii, dar și persoanele care doresc să își stabilească domiciliul în localitățile în care lucrează, aflate în mediul rural sau în orașe sub 10.000 de locuitori.

'Nu pot solicita acest sprijin persoanele care dețin o locuință proprietate personală, au înstrăinat în ultimii 5 ani o proprietate imobiliară cu destinația de locuință, dețin active financiare sau de altă natură cu o valoare mai mare de 20.000 de lei', se mai arată în proiect.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News