Instituțiile de învățământ superior care înmatriculează studenți peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată sau la programe de studii neutorizate vor primi amendă cu o valoare de zece ori mai mare decât taxa de școlarizare încasată, potrivit unui proiect de OUG al Ministerului Educației.
Ministrul Educației, Mihai Cîmpeanu, va propune, miercuri, spre avizare în ședința de Guvern, un proiect ordonanță de urgență privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare, scrie Mediafax.
Potrivit proiectului, începând cu anul universitar 2015 - 2016, instituțiile de învățământ superior care înmatriculează studenți peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată ori la programe de studii organizate la forme de învățământ, limbă de predare și locații geografice neautorizate/neacreditate se sancționează cu o amendă al cărei cuantum este egal cu de 10 ori valoarea taxelor de școlarizare încasate pentru respectivul program de studii.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) este împuternicit să constate depășirea capacității maxime de școlarizare sau școlarizarea la programe de studii organizate la forme de învățământ, limbă de predare și locații geografice neautorizate/neacreditate și să stabilească amenzile, care se varsă la bugetul de stat.
Începând cu anul universitar 2015 - 2016, școlarizarea și înmatricularea de studenți cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare referitoare la organizarea si desfășurarea programelor de studii universitare sau privind depășirea capacității de școlarizare aprobate se sancționează astfel: programul de studii respectiv intra în lichidare, în cazul în care încălcarea dispozițiilor legale se referă la un singur an universitar și la un singur program de studii, și respectiv universitatea intra în lichidare și se efectuează demersurile legale pentru desființare, în cazul în care se constată încălcarea dispozițiilor legale la două sau mai multe programe universitare, ori încălcarea prevederilor legale se constată, pe parcursul a cel puțin două ani universitari.
Din decembrie și până acum, MECS a plătit daune de peste 1,7 milioane de lei în 7.400 de procese intentate de absolvenții, cărora la finalul facultății nu li s-a eliberat diploma de licență sau a căror diplomă nu era recunoscută de minister, din cauză că fuseseră înscriși cu depășirea ciferi de școlarizare aprobate sau la un program neautorizat.