Actual· 2 min citire

Profesorii amenință iar cu greva, la început de an școlar

Profesorii amenință iar cu greva, la început de an școlar

Profesorii amenință iar cu greva, la început de an școlar

Publicat6 sept. 2017, 12:06
Actualizat6 sept. 2017, 12:10

Profesorii dau un ultimatum Guvernului și amenință cu proteste din 2 octombrie. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere premierului încheierea unui acord scris prin care să se angajeze la soluționarea problemelor din domeniu.

Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, întrunit în ședință în data de 4 septembrie, a decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluționeze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obținerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajații din învățământ pierd, în medie, peste 3 la sută din venitul brut, iar procentul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.

"Totodată suntem nemulțumiți de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentințelor judecătorești, în conformitate cu prevederile legale de eșalonare a plății acestor sentințe. În medie, fiecare angajat din educație ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei", au anunțat sindicaliștii.

Aceștia mai sunt nemulțumiți și de cuantumul mic al creșterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creșterile salariilor brute, consecință a majorării contribuțiilor angajaților către stat. În urma calculelor făcute de FSLI și recunoscute ulterior de ministrul Finanțelor Publice, precum și de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor crește cu 50 la sută, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învățământ este de maximum 25%.

În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor și încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluționate aceste solicitări, respectând următorul calendar:

  • Începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază;

  • La rectificarea bugetară care se va face până la sfârșitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentințelor judecătorești;

  • Până la sfârșitul acestei luni să se găsească o soluție, astfel încât salariile nete din învățământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunțat de Executiv.

În situația în care Guvernul României va ignora solicitarea FSLI, vor începe acțiunile de protest, după cum urmează:

  • În data de 2 octombrie 2017, între orele 12.00-14.00, vor fi pichetate toate prefecturile din reședințele de județ;

  • În zilele de 4 și 5 octobrie 2017 va fi pichetat sediul Guvernului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News