Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea procurorului din Caracal care a coordonat acțiunea de căutare a Alexandrei.
Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, suspendarea din funcție a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
"Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcție (...), pe perioada desfășurării cercetării disciplinare", se arată în minuta deciziei.
Secția a apreciat că procedura disciplinară desfășurată la acest moment față de procuror "este de natură să aducă atingere prestigiului justiției".
Ieri, Inspecția Judiciară a anunțat că începe cercetarea disciplinară în cazul lui Cristian Ovidiu Popescu. Și asta pentru că nu ar fi permis polițiștilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6 dimineața, deși acolo se presupunea că se afla Alexandra Măceșanu.
Inspectorii Direcției de inspecție pentru procurori au înaintat Secției pentru procurori a CSM propunerea de suspendare din funcție a lui Popescu până la finalizarea procedurii disciplinare.
Potrivit Inspecției Judiciare, procurorul de caz, sesizat cu infracțiunea de lipsire de libertate a unei minore și având, ca atare, obligația de a lua toate măsurile, nu a consimțit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie, în imobilul lui Gheorghe Dincă, unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituția României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal.
Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, a declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariția Alexandrei, să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea care le permitea acest lucru, însă magistrații nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima e acolo.