O cursă Blue Air care trebuia să plece de pe Otopeni și-a amânat zborul din cauza unor probleme.
Cursa Blue Air care trebuia să plece vineri seară din București spre Madrid a fost amânată pentru sâmbătă, la ora 20:30, aeroportul din capitala Spaniei fiind închis din cauza condițiilor meteorologice, a declarat pentru AGERPRES Adela Catalina Bulic, PR manager Blue Air.
"Zborul nu va fi anulat. Acesta a fost reprogramat pentru ora 20:30 dacă aeroportul din Madrid se va deschide. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru Blue Aur va asigura cazarea în București pentru pasagerii acestei curse", a precizat reprezentatul Blue Air.
Pasagerii cursei Blue Air - București-Madrid - au petrecut noaptea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce a fost anunțată amânarea zborului, iar, potrivit Digi24, sunt afectați circa 170 de pasageri.
Agenția Meteorologică spaniolă - AEMET a emis pentru vineri și sâmbătă un Cod roșu de ninsori în comunitățile Madrid și Castilla la Mancha.