Actual· 2 min citire

Prima acțiune în forță a DIICOT sub șefia lui Bănilă. Descinderi de amploare

Prima acțiune în forță a DIICOT sub șefia lui Bănilă. Descinderi de amploare

Prima acțiune în forță a DIICOT sub șefia lui Bănilă. Descinderi de amploare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 aug. 2018, 13:21

Acțiune de amploare a procurorilor antimafia, miercuri dimineața: au loc un număr de 34 de perchezitii domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova.

La data de 1 august, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat un număr de 34 de perchezitii domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova.

Acțiunea DIICOT vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc, falsificare de monede străine și punerea în circulație de valori falsificate, proxenetism, trafic de influență și cumpărare de influență, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

"In cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna august 2017, un număr de 5 suspecți,membri ai unui clan de notorietate, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior mai mulți suspecți, având ca scop săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate (bancnote de 100 de euro), trafic de droguri de mare risc (cocaină), trafic și cumpărare de influență și proxenetism.

Astfel, în perioada mai sus menționată, membrii grupului infracțional au cumpărat și introdus pe teritoriul României 499 de bancnote de 100 de euro falsificate în Bulgaria, au comercializat droguri de mare risc pe teritoriul municipiului București, au traficat și cumpărat influență și au înlesnit și obținut sume de bani de pe urma activității de prostituție desfășurată pe teritoriul municipiului București", se spune într-un comunicat al DIICOT.

La sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de peste 40 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectotatul General al Poliției de Frontieră, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, al Direcției Regionale Vamale București, precum și al Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News