Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF) a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în următorii cinci ani, un sfert dintre români nu va mai avea medic de familie, iar, în prezent, aproximativ 650 de localități din țară nu au cabinete de medicină de familie.
„Potrivit previziunilor, unul din patru români nu va mai avea medic de familie în următorii cinci ani, lucru care va conduce la blocarea Programelor Naționale ale Ministerului Sănătății și va lăsa fără asistență medicală primară aproape cinci milioane de cetățeni înscriși pe liste, o situație fără precedent într-o țară membră a Uniunii Europene. De asemenea, la ora actuală, aproximativ 650 de localități din România nu au cabinete de medicină de familie”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.
Medicii de familie au format coaliția „Solidari pentru Sănătate”, împreună cu nouă organizații nonguvernamentale de pacienți, prin care vor să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă această ramură a medicinii.
Printre problemele ridicate de ei se numără veniturile mici, birocrația, lipsa posibilității de a elibera anumite rețete, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să alerge de la un medic specialist la altul.
„Membrii coaliției noastre cer crearea unui echilibru în finanțarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistența medicală primară, față de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituțiilor internaționale. Dorim crearea mediului propice unei relații funcționale medic – familie – comunitate pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor României, prin debirocratizarea sistemului și neîngrădirea ariei de competențe ale medicului de familie în relația cu pacientul său și în acord cu pregătirea și realitatea medicală a secolului XXI și cerem recunoașterea importanței muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților”, au explicat reprezentanții coaliției „Solidari pentru Sănătate”.
În acest context, sute de medici de familie au pichetat sediile Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, din toată țară, unde au și depus un memoriu prin care aduc la cunoștință propriile revendicări.
„Este o modalitate prin care noi încercăm să explicăm și să atragem atenția politicului că suntem o categorie de medici care asigurăm 70% din serviciile medicale și în acest moment suntem tratați cu o neglijență și cu un dispreț maxim. Nu avem un contract care să fie discutat și acceptat bilateral, avem doar negocieri formale, avem o finanțare care acum zece, cincisprezece ani reprezenta 9%, iar acum este sub 5%”, a declarat Anca Deleanu, președintele Societății de Medici de Familie Iași.
În urma memoriului depus, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis, printr-un comunicat de presă, „că o parte din aspectele semnalate sunt în curs de rezolvare. Astfel, instituția a făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita, pentru medicina primară, precum și a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară și pentru medicina ambulatorie de specialitate.
„Sunt conștient, ca și ceilalți membri ai managementului CNAS, de importanța și rolul medicilor de familie, nu numai în sistemul de sănătate ci și în societate, în general. De aceea, sunt un partener constant de dialog cu medicii de familie, implicat, atât din poziția actuală cât și din cele deținute în trecut, în soluționarea problemelor acestei categorii de profesioniști”, a explicat președintele , Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu.
Medicii de familie au anunțat că în pe 15 noiembrie, va avea loc un protest general, în Piața Victorie, din Capitală, unde vor ajunge cadre medicale din toată țara.
La nivel național, există, în acest moment, 11.000 de medici de familie și aproximativ 9.500 de cabinete de medicină de familie.