Actual· 2 min citire

Doi polițiști britanici stau îmbrățișați și se sărută. Câți bani s-au plătit pentru asta

Doi polițiști britanici stau îmbrățișați și se sărută. Câți bani s-au plătit pentru asta

Doi polițiști britanici stau îmbrățișați și se sărută. Câți bani s-au plătit pentru asta

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 feb. 2014, 11:45

O pictură realizată pe zidul unei clădiri de artistul stradal britanic Banksy a fost vândută cu 575.000 de dolari la o licitație organizată, marți, la Miami, potrivit Mediafax. "Kissing Coppers", o serigrafie în alb-negru ce reprezintă doi polițiști britanici care stau îmbrățișați și se sărută, a fost cumpărată de un colecționar anonim, care a licitat prin telefon.

Opera a fost realizată inițial pe un zid al barului Prince Albert din orașul britanic Brighton, în 2005. "Kissing Coppers" a fost scoasă la licitație alături de alte două opere de Banksy - "Bandaged Heart Balloon" și "Crazy Horse Car Door" -, realizate în timpul "rezidenței stradale" de o lună a artistului, la New York, în 2013.

Aceste opere, estimate la 200.000 de dolari, respectiv 100.000 de dolari, nu au atins prețul ce corespunde estimării minime.

La această licitație au fost propuse la vânzare 54 de opere, inclusiv o schiță de Jean-Michel Basquiat, care s-a vândut cu 180.000 de dolari, și acuarela "Roger in the Flowers", de Keith Haring.

Licitația de marți se înscrie în eforturile municipalității din Miami care încearcă să schimbe imaginea orașului, dorindu-și să îl transforme într-un centru cultural important. Ediția anuală Art Basel Miami Beach, organizată la începutul lunii decembrie, considerată a fi cel mai mare târg de artă din America de Nord, a coincis cu inaugurarea Muzeului Perez Art din Miami, amplasat în Biscayne Bay.

Banksy a devenit un pictor contemporan extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale în graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoțite adeseori de comentarii cu tentă socială.

Banksy a apărut și a regizat documentarul "Exit Through the Gift Shop", în care își prezintă opera, fără a-și dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care își ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraș din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul și arta subversiunii: el și-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar și pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Banksy, un reprezentant al curentul street art, este renumit pentru faptul că își tachinează publicul, dar și autoritățile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el și-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în fața oficialilor prezenți la un vernisaj. În trecut, Banksy a reușit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deținut de la Guantanamo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News